Primele 90 de minute ale EURO 2020 au trecut. Vorba vine 90. Un meci de debut al unui turneu final trebuie pregătit, creezi un cadru, mai mult sau mai puţin palpabil, ca să îl vezi, nu te arunci asupra lui ca o brută. Cum timpul ne este tot mai scurt, am zis să profit şi să văd două filme, dacă mă apucam de două cărţi ratam şi finalul confruntării dintre Turcia şi Italia. Da, aceasta este ordinea, pentru că sub oblăduirea UEFA, într-un meci disputat la Roma, Turcia poate fi considerată gazdă. Dar să revenim. Am început cu "Baggio: Il Divin Codino", pe partea italiană. Se putea şi mai bun. Filmul, Baggio a fost suficient de bun. Cu turcii a fost mai greu, episoade multe, sport mai puţin, aşa că am privit o fotografie cu preşedintele Erdogan vreme de cinci minute şi m-am edificat, inclusiv asupra fotbalului turcesc. Înainte de meci a cântat Bocelli. Frumos. A urmat o primă repriză mai puţin frumoasă. Turcii s-au apărat cinstit cu nouă jucători plus portarul. Au lăsat un om în atac, pe Burak Yilmaz, pentru o eventuală ciupeală şi pentru impresia artistică. Italienii au atacat cu zece fotbalişti, portarul a rămas în carantină în propriul careu. Filmul s-a rupt după pauză spre bucuria amatorilor de goluri. A venit autogolul lui Demiral, după care au sosit, absolut firesc pentru ce se întâmpla pe teren, şi golurile lui Immobile şi Insigne.

Italia - Turcia 3-0.

Italia a confirmat forma bună, ajungând la meciul cu numărul 28 fără înfrângere, şi poate emite pretenţii pentru cucerirea trofeului. Drumul e lung, dar primul pas a fost hotărât. Turcia a vrut puţin şi s-a ales cu nimic.

La începutul meciului nu a îngenuncheat nimeni, finalul a găsit însă echipa Turciei în genunchi, dar strict din motive fotbalistice. Mai au două meciuri în care se pot ridica.