Cehia a reuşit să producă surpriza şi a eliminat Olanda în urma unui meci în care a fost echipa mai bună. Un iubitor al fotbalului aflat în Rai de 29 de ani ar fi uimit să afle, nu ştim pe ce cale, că la EURO 2020 s-a jucat o optime între Ţările de Jos şi Cehia. Olanda se numeşte în mod oficial Ţările de Jos de la 1 ianuarie 2020, iar de la 1 ianuarie 1993, Cehoslovacia a dispărut şi pe harta Europei au apărut Cehia şi Slovacia.Lumea încă se mai schimbă.

De asemenea un iubitor al fotbalului care se află pe pământ şi a văzut doar meciurile din grupe ar fi la fel de uimit să afle că Cehia s-a calificat în sferturi. Cine a văzut meciul consideră corect deznodământul, plecată de acasă în premieră la acest turneu, Olanda a părut complet dezorientată, s-a apărat prost şi a atacat fără pic de viziune.

Pe terenul din Budapesta, cele două echipe au arătat, cel puţin în prima repriză, că au fost marcate de miza jocului. Olanda a avut câteva situaţii mai bune în primele minute ale jocului, dar niciuna nu a fost fructificată, în rest o bătălie aprigă la mijlocul terenului, o zonă de siguranţă pentru echipele cu emoţii. Soarta meciului s-a jucat în minutul 55, Malen a scăpat singur cu portarul şi a ratat, iar contraatacul Cehiei a fost oprit, cu mâna, de De Light. Cartonaşul roşu a schimbat complet faţa partidei. Cehii au înţeles că dacă nu forţează în superioritate riscă să se facă de râs, chiar dacă Olanda era cotată cu prima şansă. Holes a înscris în minutul 68, iar olandezii în loc să se concentreze pe joc, s-au ocupat mai mult să conteste diverse decizii ale arbitrului.

Golgheterul Schick (foto) a lămurit definitiv lucrurile în minutul 80, fiind excelent servit de acelaşi Holes. În sferturi, la Baku, Cehia va întâlni Danemarca, o altă surpriză plăcută a acestui turneu.