Italia a avut nevoie de prelungiri şi lovituri de departajare ca să treacă de Spania şi să se califice în finala EURO 2020. "S-a făcut dreptate" ar spune intransigenţii fotbalului. "Echipa mai bună a câştigat", susţin entuziaştii acestui sport. "Să fie spectacol în finală", afirmă optimiştii. "OK", zic englezii, aflaţi încă în semifinale. Danezii se concentrează, deocamdată tac.

Două echipe care s-au tot ciocnit fotbalistic în ultimul secol au avut ocazia unei noi "răfuieli" în semifinalele EURO 2020. Până la meciul direct, cele două au propus două stiluri de joc eficiente, ambele bazate pe combinaţie, dar cu ritm de penetrare diferit. Italia a jucat mai avântat, iuţind ritmul când situaţia o cerea, cu atacuri devastatoare pe aripi, reuşind să puncteze şi după două, trei pase de la plecarea din propriul teren. Spania a folosit pasa în exces, cu combinaţii inclusiv în careul de şase metri al adversarelor, înscriind mult, dar doar după faze îndelung elaborate. Ambii antrenori erau avertizaţi asupra stilului folosit de de formaţia adversă, aşa că s-au încercat mici reglaje, în care exprimarea proprie să fie respectată, dar să nu fie neglijate nici punctele forte ale adversarului. Spania a pornit cu un handicap... de 30 de minute, jucate în plus în partida cu Elveţia.

Lucrurile au fost evidente după primele minute, Spania cu posesia, Italia a încercat să verticalizeze. Evident, respectul se împletea cu teama, de aici şi jocul mai puţin spectaculos.

Chiesa, băiatul tatălui său, a deschis scorul în minutul 60 şi când toată lumea credea că se va culca înainte de miezul nopţii, a venit mult hulitul Morata cu egalarea şi a împins meciul în prelungiri. Timp de 30 de minute suplimentare nimeni nu a mai vrut să rişte, lăsând presiunea să se scurgă pe "loteria penalty-urilor". Mai multă inspiraţie şi mai mult noroc a avut Italia. Nu-i vorbă, dacă analizăm tot ce a fost în ultima lună, chiar a meritat.