Conferinţa FOCUS Bucureşti este la a şasea ediţie

R.S.
Comunicate de presă / 23 mai

 Conferinţa FOCUS Bucureşti este la a şasea ediţie

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în Aula Carol I din sediul său istoric, cea de a şasea ediţie a conferinţei "FOCUS BUCUREŞTI", desfăşurată anul acesta sub sloganul "Conectând tehnologia cu sustenabilitatea pentru un Bucureşti mai bun". Evenimentul a reunit specialişti de top din diverse domenii, oficiali din administraţia centrală şi locală, numeroşi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri a Capitalei, cu scopul de a pune pe agenda publică proiecte, idei şi soluţii menite să contribuie la punerea în valoare a punctelor forte ale Capitalei.

"O problemă sensibilă, atât pentru antreprenorii autohtoni, cât si pentru cei străini care iau în calcul să dezvolte proiecte în România este cea a infrastructurii. În acest context aş vrea să punctez că mă bucură demersurile recente ale Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile de reluare a lucrărilor de amenajare a râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru a le face navigabile. Datorită acestui proiect, Bucureştiul ar intra în rândul obiectivelor turistice pentru europenii îndrăgostiţi de navigaţie, alături de alte 4 capitale - Bratislava, Belgrad, Viena şi Budapesta", a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele CCIB.

Importanţa Capitalei din punct de vedere turistic a fost subliniată şi de George Sorin Nicolescu, reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), vicepreşedinte CCIB. "Bucureştiul a intrat în topul primelor 10 oraşe europene. Capitala atrage foarte mulţi turişti străini, atât pe segmentul de evenimente de business, cât şi pe zona de evenimente culturale. În plus, este un interes crescut de a include Bucureştiul în programul croazierelor pe Dunăre. Pentru a beneficia din plin de aceste oportunităţi, Capitala trebuie să-şi rezolve problemele de infrastructură hotelieră şi de mobilitate", a precizat oficialul ANAT.

La rândul său, Ştefan Ioniţă, director executiv CNAIR - CESTRIN, a subliniat importanţa eficientizării gestionării traficului şi a planificării urbane durabile, prin elaborarea de planuri de mobilitate. O intervenţie foarte bine primită de public a avut Victor Banţa, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care a vorbit despre simplificarea şi actualizarea cadrului legislativ în domeniul investiţiilor în tranziţia spre clădiri verzi, precum şi despre asigurarea cadrului strategic procedural care să sprijine rezilienţa seismică a fondului construit. În context, a punctat, la rândul său importanţa planificării urbane, în lipsa căreia vom asista la o dezvoltare haotică, nesusţinută de infrastructura de transport, educaţională şi de sănătate.

Reprezentanţii administraţiei publice - Elena Petrescu, viceprimar, Primăria Sectorului 3, Paul Moldovan, administrator public, Primăria Sectorului 6, şi Claudiu Ceti, consilier al primarului sectorului 5, şi-au axat intervenţiile pe proiectele dedicate: eficientizării energetice, consolidării şi reabilitării clădirilor publice (îndeosebi unităţi de învăţământ) şi digitalizării. În plus, au fost punctate oportunităţile, inclusiv pe segmentul de afaceri, oferite de Hala Laminor, proiect al Primăriei Sectorului 3.

Soluţii pentru a trăi într-un oraş smart au venit, chiar în cadrul evenimentului, de la Corneliu Samoilă, director în cadrul TIAB SA, vicepreşedinte al CCIB, şi de la Costin Băcilă, Business Development Manager la Maguay, firmă membră CCIB, care au prezentat proiecte şi aplicaţii pentru infrastructură (transport, energie), gestionarea traficului, iluminat stradal, şi respectiv, managementul deşeurilor, managementul flotelor şi optimizarea de rute. Totodată, Costin Băcilă a punctat colaborarea deosebită cu CESTRIN, un model de parteneriat public-privat demn de a fi urmat.

Un alt subiect intens abordat a fost cel al digitalizării. Conform lui Iulian Manea, reprezentantul Autorităţii pentru Digitalizarea României: "Ţara noastră face progrese remarcabile atât în ceea ce priveşte operaţionalizarea cloud-ului guvernamental (proiect de peste 500 de milioane de euro), cât şi în relaţia directă cu cetăţenii". În context, reprezentantul ADR a vorbit despre aplicaţiile Ghişeul.ro şi RoeID - poarta de acces a cetăţenilor către identitatea electronică. Cu acest prilej, Richard Simion, account manager, SIMAVI, a prezentat o serie de soluţii validate de piaţă pe segmentul de e-learning, managementul documentelor, securitate cibernetică, precum şi proiectul funcţionarului public virtual Antonia, implementat cu succes la Cluj. Soluţii foarte interesante au venit şi de la reprezentanţii INTEGRISOFT, care au vorbit despre sistemele informatice integrate pentru administraţia publică locală şi centrală, disponibile inclusiv pe mobil.

Conferinţa, cu un pronunţat caracter interactiv, a constituit un excelent prilej pentru participanţi - autorităţi, lideri, experţi şi profesionişti din diverse domenii -pentru a discuta şi a dezvolta strategii inovatoare care să transforme Bucureştiul într-un oraş inteligent, durabil şi adaptat la nevoile viitorului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb