Dumitru Chisăliţă (AEI): Sărăcia în UE. Europa arde veniturile pe facturile de energie

Există o formă de sărăcie care nu se vede imediat în statistici, dar se simte în fiecare factură plătită, potrivit unei analize remisă redacţiei, semnată de Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI. Nu este neapărat sărăcie extremă, nu este lipsă totală de venit. Este momentul în care cheltuielile cu energia depăşesc 10% din venitul unei gospodării. Din acel prag, energia nu mai este un serviciu - devine o povară structurală.

În Europa, dacă folosim acest indicator simplu - peste 10% din venit merge pentru electricitate, gaz, energie termică şi combustibili - realitatea este mai dură decât arată cifrele oficiale privind „incapacitatea de a încălzi locuinţa”. Estimările AEI arată că aproximativ 17-22% dintre gospodăriile din UE ar depăşi acest prag. Vorbim de zeci de milioane de familii pentru care energia nu mai este un cost normal al traiului, ci o presiune constantă asupra bugetului.

O Europă împărţită energetică

Diferenţele sunt frapante. În estul şi sud-estul Europei - Bulgaria, România, Grecia - între 30% şi 40% dintre gospodării cheltuie mai mult de 10% din buget cu plata energiei. Aici, veniturile mici se combină cu locuinţe slab izolate şi sisteme de încălzire ineficiente. Energia poate ajunge la 15-20% din venitul unei familii cu venit redus.

În sudul Europei, precum Spania sau Portugalia, problema nu este doar venitul, ci şi calitatea fondului locativ şi volatilitatea preţurilor la electricitate. Aproximativ 20-25% dintre gospodării pot depăşi pragul de 10% din buget folosit pentru plata energiei.

În nordul şi vestul Europei - Finlanda, Danemarca, Luxemburg - proporţia scade la 5-10% , dar nu pentru că energia ar fi ieftină. Din contră, preţurile sunt adesea mai mari. Diferenţa o fac veniturile ridicate, eficienţa energetică a clădirilor şi sistemele sociale solide.

Aceasta nu mai este doar o diferenţă economică. Este o fractură structurală în interiorul Uniunii.

Indicatorul care spune mai mult decât „locuinţa rece”

Uniunea Europeană măsoară oficial sărăcia energetică prin indicatori precum „incapacitatea de a menţine locuinţa adecvată încălzită”. Dar acest indicator surprinde doar vârful aisbergului.

Pragul de 10% din venit este mai incomod, pentru că arăta altceva, familii care încă plătesc facturi, dar sacrifică alte cheltuieli - hrană, sănătate, educaţie. Este sărăcia invizibilă a clasei medii inferioare.

O gospodărie poate avea căldură, dar poate renunţa la vacanţe, la economii sau la siguranţă financiară. Iar pe termen lung, această presiune produce vulnerabilitate economică şi tensiune socială.

Criza energetică a fost un test

Perioada 2022-2023 a arătat cât de cât fragil este echilibrul. În multe state europene, proporţia gospodăriilor care au depăşit pragul de 10% din buget cu plata energiei a crescut abrupt. Fără schemele de plafonare şi sprijin public, cifrele ar fi fost semnificativ mai mari. Dar subvenţiile nu sunt o soluţie structurală. Ele cumpără timp.

Problema reală - venituri mici şi clădiri ineficiente

Sărăcia energetică nu este doar o problemă de preţ. Este rezultatul interacţiunilor dintre:

• venituri insuficiente,

• stoc de locuinţe vechi şi ineficiente,

• dependenţă de combustibili volatili,

• inegalitate regională.

În Europa Centrală şi de Est, milioane de locuinţe construite înainte de 1990 pierd căldură masivă. În sud, clădirile sunt nepregătite pentru extremele climatice. În vest, costul vieţii ridicate erodează veniturile disponibile.

O alegere politică, nu doar economică

Pragul de 10% este mai mult decât o statistică. Este o linie morală. El pune întrebarea: cât este acceptabil să plătească o familie pentru un serviciu esenţial?

Energia nu este un bun de lux. Fără ea, nu există locuire decentă, sănătate sau participare economică. Dacă un sfert din gospodăriile europene sunt aproape de acest prag sau îl depăşesc, problema nu mai este marginală.

Europa are două opţiuni:

• să trateze sărăcia energetică ca o consecinţă temporară a pieţei,

• sau să fie o problemă masivă structurală o să considere investiţii în eficienţă energetică, renovare şi protecţie socială ţintită.

Pragul de 10% din venit pentru energie este un barometru al echităţii economice în Europa. El arată o Uniune în care accesul la confortul termic şi stabilitatea financiară depinde încă puternic de geografie.

Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială este probabil să urce spre 23-25% în următorii ani, datorită inflaţiei care rămâne peste creşterea salariilor reale, volatilitatea energiei şi a productivităţii europene în stagnare.

O Europă cu 25% populaţie în risc de sărăcie devine mai fragmentată politică, mai polarizată ideologic şi mai vulnerabilă la populism.

Sărăcia energetică şi presiunea costului vieţii alimentează partide anti-sistem, eurosceptice sau naţionaliste. În state din Est şi Sud, unde povara energetică este mai mare, tensiunile pot creşte mai rapid. UE devine mai greu de guvernat, iar consensul asupra politicilor externe (sancţiuni, extindere, apărare comună) devine mai fragil.