415 angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva au fost concediaţi de Romsilva de Sfântul Nicolae.
''Conform modificărilor de structuri organizatorice şi funcţionale ale unităţilor silvice fără personalitate juridică din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aprobate prin Hotărârea nr.16/28.10.2021 a Consiliului de Administraţie, cu aplicare din data de 15.11.2021, în vedera optimizării structurilor organizatorice şi, pe cale de consecinţă, a structurilor de personal, va fi afectat prin defiinţarea locului de muncă din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului, un număr de 415 salariaţi, începând cu luna decembrie 2021'', a precizat Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva într-un comunicat de presă.
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian susţine poziţia Federaţiei Sindicatelor Silva de respingere a concedierilor colective la Regia Natională a Pădurilor - Romsilva, a precizat instituţia într-o postare publicată pe pagina de Facebook.
''Deşi Federaţia Silva a argumentat solicitarea de stopare a procedurii de concediere colectivă, Consiliul de Administraţie a susţinut că această concediere colectivă nu poate fi stopată, dar vor fi luate măsuri de către conducerea executivă a regiei, astfel încât impactul aplicării Metodologiei de gradare a unităţilor şi subunităţilor să fie unul cât mai redus asupra salariaţilor'', a menţionat Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.
De asemenea, confederanţia a adăugat: ''La solicitarea liderului Federaţiei Silva, domnul Silviu Geană, care a făcut un apel la responsabilitate socială, Preşedintele Consiliului de Administraţie a dat asigurări că regia va face, în regim de urgenţă, demersuri la ministerele de resort pentru iniţierea unui act normativ prin care să se legifereze asigurarea unui venit lunar de completare, suplimentar indemnizaţiei de şomaj, în cazul persoanelor ce ar urma să fie disponibilizate prin concedieri colective de la regie.
Referitor la măsurile propuse de sindicate pentru evitarea concedierii colective sau diminuarea numărului de salariaţi concediaţi, conducerea regiei a organizat astăzi, 25.11.2021, o întâlnire în vederea consultării cu privire la aceste propuneri de măsuri, la care au participat: din partea RNP-Romsilva - dl. Cezar Răduţă, director general adjunct, dl. Vasile Rusu, director economic, dl. Sabin Bratu, director direcţia comercială, dna. Nela Cojocaru, şef serviciu juridic, dna. Amalia Şerb, şef serviciu resurse umane, iar din partea sindicatelor au participat liderul Federaţiei, domnul Silviu Geană, secretarul general al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian - dl. Dumitru Fornea şi consultant avocat Ion Alina.
În cadrul acestei întâlniri reprezentanţii Federaţiei Silva au susţinut şi argumentat necesitatea adoptării măsurilor propuse prin scrisoarea înregistrată la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva sub nr. 14608/24.11.2021, pentru evitarea concedierilor sau pentru diminuarea numărului de salariaţi concediaţi.
Reprezentanţii angajatorului au motivat că RNP - Romsilva nu are în prezent disponibilitate pentru adoptarea măsurilor propuse de sindicate, considerând că majoritatea au impact financiar asupra regiei, putând produce efecte numai pentru viitor. Unele dintre propunerile sindicatelor au fost apreciate de către delegaţii regiei ca fiind nesustenabile''.
Potrivit reprezentanţilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, la finalul consultărilor, conducerea Federaţiei Silva a solicitat din nou, următoarele:
- stoparea procedurii de concediere colectivă a celor 413 salariaţi;
- în cazul în care angajatorul va decide adoptarea măsurii de concediere colectivă la nivelul unităţii, să fie luate toate măsurile astfel încât să fie afectat un număr cât mai mic de salariaţi;
- angajatorul să facă demersurile legale în vederea iniţierii unui act normativ prin care să se asigure un venit lunar de completare, suplimentar indemnizaţiei de şomaj, celor afectaţi de concediere.
''Conform Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile de măsuri formulate de Federaţia Silva, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora, termen ce expiră la data de 29.11.2021.
Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN va susţine toate demersurile Federaţiei Sindicatelor Silva pentru stoparea concedierii colective la Regia Naţională a Pădurilor, înţelegând că în situaţia în care se perseverează cu această abordare, este dreptul legitim al Federaţiei să-şi susţină membrii, inclusiv prin acţiuni în instanţă, precum şi prin iniţierea unor acţiuni de protest.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, domnul Tanczos Barna şi Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, domnul Marius Constantin Budăi au fost deja informaţi cu privire la poziţia Federaţiei Sindicatelor SILVA şi cunosc argumentele invocate de partenerii sociali sindicali'', au adăugat reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.
1. Sa furam ca-n codru
(mesaj trimis de Eugen în data de 07.12.2021, 16:49)
Erau prea multi paznici in paduri si ii stanjenau pe hoti sa taie la discretie padurile?