Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind instituirea mai multor programe de garantare pentru IMM-uri. Prin OUG vor fi finanţate cu 7,5 miliarde lei programele IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation. Implementarea programelor are loc în perioada 2021-2024. Programele sunt: IMM Prod (al cărui obiectiv este acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor solicitate de către IMM-uri pentru încurajarea producţiei autohtone, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea activităţii şi alinierea la obiectivele de mediu), Rural INVEST (destinat achiziţiilor şi terenurilor agricole, dotării/retehnologizării/automatizării, securităţii energetice, pisciculturii, acvaculturii, industriei alimentare), Garant Construct (ce are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor IMM urilor din sectorul construcţiilor, preponderent pentru firmele implicate în proiecte de îmbunătăţire a eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu) şi Innovation (pentru sprijinirea investiţiilor şi a activităţilor de export ale IMM-urilor, a comerţului on-line şi digitalizării, retehnologizarea companiilor locale, brevete de inovare privind produse, strategii, mediu).
7,5 miliarde lei pentru finanţarea IMM-urilor
G.M.
Politică / 16 martie 2022