ABB prezintă soluţii pentru controlul circulaţiei energiei electrice

F. A.
Comunicate de presă / 9 februarie 2012

ABB prezintă soluţii pentru controlul circulaţiei energiei electrice

ABB Romania organizează astăzi la sediul Transelectrica seminarul tehnic "Controlul Circulaţiei Energiei Electrice cu ajutorul Transformatoarelor cu Schimbare de Fază", potrivit unui comunicat remis redacţiei. Evenimentul se adresează clienţilor companiei şi partenerilor de afaceri din domeniul transportului energiei electrice, cu scopul de a oferi participanţilor atât schimb de experienţă, cât şi soluţii practice în domeniul controlului circulaţiei energiei.

"În contextul dezvoltării generării de energie din surse regenerabile, scopul principal al noului concept de eficienţă energetică prezentat de ABB se referă la creşterea siguranţei - atât a sistemului naţional, cât şi a interconexiunilor acestuia - astfel încât să se permită un schimb mai performant de electricitate cu ţările invecinate", a declarat Peter Simon, Country Manager pentru ABB Romania, Bulgaria şi Rep. Moldova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb