Acţiune a poliţiştilor pentru siguranţa transporturilor

A.M.
Miscellanea / 3 iunie 2018

Acţiune a poliţiştilor pentru siguranţa transporturilor

Poliţiştii au derulat, în ultima săptămână, o acţiune pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, în urma căreia au fost constatate 64 de infracţiuni, 27 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. Au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22.000 de lei, relatează News.ro.

În perioada 25 - 31 mai, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - I.G.P.R., poliţiştii de la transporturi din toată ţara au făcut o acţiune care a vizat siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare. Astfel, poliţiştii au efectuat controale în 364 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 403 trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate 5 persoane date în urmărire naţională, care au fost predate unităţilor competente şi 4 minori lipsiţi de supraveghere, ce au fost predaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament.

Au fost întocmite 64 de dosare penale, cercetările fiind continuate pentru probarea infracţiunilor săvârşite, majoritatea de furt, distrugere, evaziune fiscală, contrabandă şi infracţiuni la regimul circulaţiei. Poliţiştii au depistat în flagrant delict 27 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni şi au fost identificaţi autorii în 45 de dosare penale înregistrate iniţial cu autor necunoscut.

În dosarele penale instrumentate, 3 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, împotriva unei persoane fiind luată măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22.000 de le,i şi au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 70.000 de lei (peşte, instrumente ilegale de pescuit, ţigări, carburant, alcool), conform sursei citate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dumnezeule, ori politia a devenit super competenta, ori prin tara asta umbla doar hotii, tind sa cred ca e o combinatie

    Sa ia imaginile de pe camere de supraveghere.

    Când își fac apariția e liniște, cum au plecat totul revine la normalul românesc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb