Actualizare :Acţiunile Hidroelectrica au cumulat, în prima zi de tranzacţionare, schimburi de 759,7 milioane de lei, titlurile producătorului de energie încheind sesiunea bursieră la preţul unitar de 110 lei, cu 5,7% peste cel la care s-a încheiat oferta publică, de 104 lei.
---
Actualizare : Acţunile Hidroelectrica strânseseră tranzacţii de 677 milioane de lei, de la debutul sesiunii de bursiere până la ora 16:00, cu două ore înainte de închiderea şedinţei. Titlurile H20 se tranzacţionau la 110,2 lei, cu 6% peste preţul la care s-a încheiat oferta publică.
---
Actualizare - Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: "Vorbim despre cea mai valoraosă companie din România, un exemplu că performaţa poate fi obţinută şi la companiile la care statul român este acţionar majoritar".
"În ultimii ani, Hidroelectrica a reuşit să se adapteze la contextul internaţional. Hidroelectrica a furnizat energie la un preţ corect, protejând cetăţenii împotriva speculei", a mai spus Marcel Ciolacu. "Hidroelectrica este şi va rămâne o companie a românilor. După listare, statul îşi păstrează deţinerea de 80%. Dar românii pot deveni acţionari ai companiei".
---
Actualizare - Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului: "Astăzi se încheie listarea Hidroelectrica, o decizie oportună. Cel mai aşteptat eveniment bursier al ultimilor ani este un eveniment remarcabil pentru bursă şi pentru ţară (...). Evenimentul este o probă că economia românească se deschide tot mai mult către piaţă şi investitori, că se încadrează în principiul economiei de piaţă liberă, ceea ce aduce dezvoltare".
---
Actualizare : Acţiunile H20 se tranzacţionează la preţul de 111,1 lei pe titlu, după jumătate de oră de la deschiderea sesiunii bursiere
---
Actualizare - Radu Hanga, preşedintele BVB: "Suntem aici pentru a celebra cea mai mare ofertă din istoria BVB şi cea de-a treia din acest an la nivel mondial, ceea ce consolidează rolul pieţei noastre de capital în economia locală".
"Piaţa de capital a câştigat în notorietate şi atractivitate. Hidroelectrica transmite mesajul că piaţa de capital reprezintă o platformă de finanţare a economiei", a mai spus preşedintele BVB.
"Prin listarea Hidroelectrica am devenit a treia piaţă ca dimensiune în regiune, în faţa noastră aflându-se doar Polonia şi Cehia", a afirmat Radu Hanga. "Noi ca bursă ne îndeplinim cu succes rolul de a asigura accesul la finanţare al companiilor locale".
"Credem că mesajul cel mai important pe care Hidroelectrica îl dă tutror companiilor din România este că pot deveni lideri locali şi chiar regionali printr-un model de business solid", a mai spus preşedintele BVB.
---
Actualizare - Isărescu: "Bursa nu trebuie privită ca un loc de speculaţie, ci ca un loc de finanţare al companiilor pe termen lung"
---
Actualizare - Acţiunile H2O au deschis şedinţa de tranzacţionare la preţul de 110 lei, cu 5,7% peste preţul de închidere a ofertei, de 104 lei
---
Actualizare - Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: "BVB îşi dă astăzi examenul de maturitate"
"BNR pune mare preţ pe dezvoltarea pieţei de capital. Astăzi, la 28 de ani de la înfiinţare, având în vedere dezvoltarea sustenabilă şi cea mai mare listare din istoria sa, cred că BVB îşi dă examenul de maturitate", a afirmat guvernatorul Băncii Naţioale a României, Mugur Isărescu.
---
Actualizare - Adrian Tănase, directorul BVB: "Listarea Hidroelectrica este un eveniment istoric pentru piaţa de capital"
"BNR a fost primul sediu al bursei, când s-a reînfiinaţat acum 30 de ani, iar banca naţională este un partener al Bursei de Valori Bucureşti", a spus Tănase, în condiţiile în care evenimentul ce marchează listarea Hidroelectrica are loc la Banca Naţională a României
---
Acţiunile productătorului de energie Hidroelectrica încep astăzi tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul H20.
Listarea vine după ce compania a derulat cea mai mare ofertă publică din istoria pieţei noastre de capital, prin care FP a vândut 19,94% din Hidro, întreaga deţinere din acest moment în producătorul de energie, valoarea tranzacţiei ridicându-se la circa 9,3 miliarde de lei (1,88 miliarde de euro).
Preţul de referinţă al acţiunilor companiei este de 104 lei pe titlu, cel la care s-a încheiat oferta publică.
Conform anunţului operatorului pieţei noastre de capital, etapa de pre-deschidere a simbolului H2O în piaţa principală va începe la ora 9:00, faţă de ora obişnuită, 9:45, în vederea asigurării unui interval de timp mai larg pentru gestionarea unui număr mare de ordine în prima zi de tranzacţionare de către participanţii BVB.
"De asemenea, este de aşteptat ca procesul de Fixing dinaintea stării Deschisă a simbolului H2O în piaţa Regular, să aibă o durată de până la două minute, mai extinsă faţă de cea uzuală, dată fiind concentrarea de ordine potenţial generatoare de tranzacţii în această dată - ca în cazul oricărui astfel de proces cu un număr mare de ordine/tranzacţii", se arată în comunicatul operatorului pieţei noastre de capital.
La preţul la care s-a încheiat oferta, Hidroelectrica vine la bursă cu o evaluare de 46,8 miliarde de lei, cea mai mare companie din ţara noastră de la BVB, cu mult peste OMV Petrom a cărei capitalizare este de circa 33,6 miliarde de lei.
Titlurile producătorului de energie au fost incluse în componenţa indicilor BVB, având o pondere de 14% în BET, principalul coş de acţiuni al pieţei noastre.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie produsă, şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Statul, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din Hidroelectrica.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:13)
Popcorn, cafea, suc, bere ... și sa inceapa distracția ! Bine ai venit la Bursa, Hidroelectrica !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:44)
Este interesant faptul ca Ciolacu, Isarescu si Nicu Marcu participa la deschidere, desi nu au facut nimic bun pentru Hidrolelectrica (ba dimpotriva, capusele PSD aproape ca au bagat-o in faliment in urma cu cativa ani) si nici pentru bursa.
La petreceri sunt toti acolo, ies de prin cotloane, dar cand apare cate o mare mizerie, gen azilele de batrani, dispar cu totii. Nu am vazut nici unul dintre astia la vreun azil sa "taie panglica" cand pacientii erau transportati in paturi si targi pe camp la 35 de grade Celsius.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 10:15)
Totusi, Isarescu joaca rolul de gazda ...
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 10:28)
Taie dar nu investeste decat in bonduri, ca acolo stie ca dc nu sunt baniu, tipareste el bani . ncii macar in companii cu capital majoritar de stat.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 10:32)
ASF a avut un rol important in listarea H2O doar in Romania, la BVB.
2. intrebare
(mesaj trimis de zet în data de 12.07.2023, 09:14)
Am vazut ca la H2o sunt tranzactii incepand cu ora 8.53? Poate cineva stie cum de?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:34)
Nu sunt tranzactii ci doar introduceri de ordine.
2.2. bun (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de zet în data de 12.07.2023, 09:38)
Multumesc.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:15)
+9.62%...din primele minute,hai ca e bine.Un milion de actiuni in 104,la cumparare...e prea bine
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:35)
Ai rabdare, mai este pana la deschidere si se pot intampla multe pana atunci.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:40)
Stai liniștit ca H20 nu face ca Airclaim în prima zi, aici avem manageri de stabilizare care reglează pretul in primele 30 de zile
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 09:43)
Ce frumos clipește pretul la secunda pe H2O ... zici ca e la New York :))
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 10:01)
La 10.00 ordinul dispare...
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 17:18)
h2o are nevoie de capital penteu retehnologizare… insiderii au deja ordine plasate in log de vanzare… oricum valoarea cumulata din vanzarea actiunilor e destula cat sa faca alte 3 baraje..
au facut turcii cu mai putini bani baraje noi la ei…
la ce umflaturi de scoruri nu ma mira..pe mioritica noastra..
s c c r e t
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de Mihnea în data de 12.07.2023, 23:26)
Da, dar banii aia nu sunt la hidro, ci la americanii de la FP, si FP nu va construi baraje cu ei ;)
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 10:30)
Cred ca h2o o sa aiba un trimestru 2 foarte bun. E apa multa in rauri, si au facturat si ceva din anul trecut. Mai departe cine stie, dar s-ar putrea sa-si faca bugetul prognozat inca din sem 1.
5. Mai vb peste 6-12 luni
(mesaj trimis de Alex în data de 12.07.2023, 10:48)
Acum e totul hype, PR, totul specula, asezate peste un an dpdv :meteorologic" ok pt hidro etc. Corectiile insa vor fi mari, si e doar e chestiune de timp.
6. H2O
(mesaj trimis de Eu în data de 12.07.2023, 11:08)
Mai stati nitel sa vina seceta si o sa luati h2o la jumate de pret
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 11:42)
Abia aștept el nino și seceta de la anul, sa iau la 70, ca am luat prea puține la 100.88 în ipo ....
6.2. Zi Mare (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de Ionut în data de 12.07.2023, 12:11)
Am vandut, astept sa scada. Sper spre sfarsitul saptamanii sa luam la 105-106 RON.
Deja se fasaie...
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 11:20)
Apar profesionistii astia acum si isi dau cu parerea despre pret ca e prea jos sau ca e prea sus. Analiza pentru Hidroelectrica s afacut cu luni in urma de mai multe case de brokeraj. Preturile au variat de la 110 la 135 de la casa la casa in functie de metoda utilizata
Cei care vorbiti acum ca dupa ploaie chepeneala mergeti dracului cu parerile voastre
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 13:28)
A avut loc o crima economica. Sa se bage ASF sa vada cine si cum a miscat pachetele de actiuni. E o absurditate pretul de subscriere!
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 13:44)
pRETUL a fost f corect. Anul acesta s-ar putea sa dea dividende 10%. Compara asta cu randamentele de 4-5% la imobiliare, sau randamentele real negative -5% la fidelis sau banca si vei vedea ca pretul e just, chiar dc ii scade profitul cu 50% intr-un an .
8. Lichiditate excelenta !
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 12:52)
Asa lichiditate mai rar sa vezi pe BVB....in sfarsit suntem si noi pe radarele din afara tarii.
Daca cei de la SNP ar fi destepti sa dea anuntul cu dividentele speciale s-ar face mai cunoscuti fara nici un fel de cost si ar avea si ei lichiditate buna....oricum bravo Hidroelectrica....
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de Albert în data de 12.07.2023, 13:09)
Snp face bine că mai așteaptă. E bine și pentru noi, micii acționari, că nu anunță acum snp dividendul special. După listarea H2O, vor fi 2 mari evenimente care vor face ca vara asta una de poveste: div sp SNP și div sp FP
8.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 13:32)
FP da dividendul special si actiunea se prabuseste - no sa reusiti toti sa vindeti... incetati sa mai ascultati de "analisti" care va momesc cu povesti ca ei "cumpara" FP... gata Hidro nu mai e FP, deci FP nu mai e FP... deschideti ochii si vedeti ce sa intamplat cu SNN inainte de dividend... sa dus la 51.8, a dat dividendul, si nusi revine... voi astia platiti sa promovati FP cum dormiti noaptea stiind ca Pilonul 2 are peste 30% din FP si oamenii o sa piarda bani dupa dividend... sau poate ne aratati voi o matematica care demonstreaza ca se merita sa tii FP-ul pentru dividendul ala special - explicatile oamenilor ca vor primi netul din dividend, actiunea se va corecta cu valoarea bruta, FP-ul isi reduce VAN-ul si puterea de acordare pe viitor de dividend la calibrul din trecut, deci actiunea devine fara suport... dar continuati sa indobitociti oamenii cu dividendul special... o data si o data va veni la conducerea ASF un grup de oameni care vor investiga toti brokerii si analistii care au participat concertat in a fura banii investitorilor din jurul FP si Hidro. 5 jucatori Pilonul II au vandut peste 30 milioane actiuni FP in martie... si nu au mai cumparat de atunci - nu va intrebati de ce? Treziti-va!
8.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de Albert în data de 12.07.2023, 13:43)
În primul rând, "tonul" tău e inacceptabil. Apoi, nu mă plătește nimeni să fac reclamă FP, eu am investit în FP conform calculelor mele, dar fiecare face ce vrea, nu dau sfaturi în privința FP. Am totuși o întrebare pentru tine: tu citești comunicatele companiei? Adică știi că FP va răscumpăra anul acesta 3 miliarde de acțiuni din 6 miliarde existente, acțiuni pe care le va anula?
8.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 13:47)
Nu-ti bate capul. Asa cum ai spus, calculele si le face fiecare.
8.5. o parere cu privire la Salrom (Fondul Propriet (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de Filip în data de 12.07.2023, 14:58)
Bateriile sodiu-ion, in domeniul auto promit încărcare rapidă, performanțe bune la temperaturi mici și eficiență energetică. În ceea ce privește producătorii de sare, aceștia ar putea beneficia de pe urma utilizării bateriilor sodiu-ion. Sodiul este unul dintre principalii compuși ai sării. Nu știu în ce măsură, este doar o părere care nu se bazeaza pe elemente concrete.
Din ce am vazut, litiul mai greu de procesat si mai putin, urmeaza sa fie inlocuit de sodiu, element alaturat pe tabelul periodic.
9. Avem și noi AI -ul nostru !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 13:40)
N-am luat în IPO pt ca nu cred în miracole...hype-ul va dura mai putin ca la AI.
Fundamentele bat întotdeauna poveștile și nu uitați ca un investitor serios este forward looking.
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 13:48)
nu stiu cum compara unii o firma cu per 11 cu alta cu per 400 dar ok...
9.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de 315 în data de 12.07.2023, 13:56)
Perfect de acord. Timpul arata adevărată valoare a orice
9.3. 115 (răspuns la opinia nr. 9.2)
(mesaj trimis de Ionut în data de 12.07.2023, 15:50)
Nu inteleg de ce nu au luat institutionalii la IPO si acum unii au luat la 115?
9.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.3)
(mesaj trimis de 315 în data de 12.07.2023, 16:30)
Simplu. Pentru ca nu sunt banii lor, iar succesul* trebuie cumva garantat în primele zile de la listare ;)
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 14:01)
Dividende acordate in periada 2020-2023 = 12,5 miliarde Ron. Adica 12 miliarde! Asta nu e neaparat o veste buna.
Daca mergeau banii astia in investitii noi, unde era H2O azi??
10.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de 315 în data de 12.07.2023, 15:02)
Mai rar asa abordare pe aici...
Companiile de stat sunt privite ca fiind companii de muls*, inclusiv de către investitorii de retail. Toti vor sa se îmbogățească peste noapte, fiind putini cei care înțeleg rolul de investitor în esență.
10.2. Titlu (răspuns la opinia nr. 10.1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 12.07.2023, 17:19)
Cand ai 1 leu este firesc sa visezi ca'l vei dubla peste noapte.
Investia inseamna o perioada lunga de timp dar si o suma mare de bani.
Daca ai cumparat actiuni cu banii economisiti de la mancare si le detii 5-10 ani, nu esti investitor, esti nutritionist.
10.3. Greșit! (răspuns la opinia nr. 10.2)
(mesaj trimis de 315 în data de 12.07.2023, 19:03)
Cu aceasta ocazie îți vei fi explicat și tu termenul de nutriționist ;)
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 17:15)
am vazut ce au inceput…
ma plictisesc de cata tranzactionare e…
am zis sa iau un gatorade ca nu fac fata efortului la ce volum cantitate si investitori pe ele…
pop cor si ochelari 3D…
nu stiu ce piesa se joaca…
s c c r e t
12. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 12.07.2023, 17:36)
S'a scufundat superb in a doua parte a sedintei. Minunile tin vreo 3 zile.
Si cand s'a listat UiPath era galagie, apoi s'a lasat linistea. De la 80 de dolari a ajuns pe la 10 dolari.
12.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 17:46)
plus 9% in prima zi nu e rau.
12.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 22:09)
Care 9%? Poate 5.77%
12.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 22:41)
PT micii investitori pretul de ipo a fost 100,88. si s-a inchis la 110 cred, deci 9%+.
13. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 18:45)
*Ordinea de zi a AGOA este următoarea:
1. Aprobarea plății unui dividend special cu o valoare brută de 1,4942 RON per acțiune din rezultatul
reportat conform ultimelor situatii financiare auditate disponibile. Plata se va face din încasările din
oferta publică inițială de acțiuni deținute de Fondul Proprietatea în SPEEH Hidroelectrica S.A. , în
conformitate cu materialele de prezentare.*
Cat ar fi fost oare dividendul daca FP nu ridica dividendul de la h20 , ci il lasa pentru actionari. Un 120/actiune era posibil.
13.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 19:29)
1.49 dividendul, actionarii primesc 1.35, pretul actiunii cade cu 1.49 si dupa incepe panica... si dupa expertii o sa inventeze o scuza penibila.
13.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 19:32)
Cum vezi cotatia in cum-dividend? Peste 2?
Ma gandeam la TRP, la un dividend de 0.13 a urcat actiunea la 1.3.