ADRIAN CÂCIU: "Atragerea de investiţii şi dezvoltarea relaţiilor economice cu SUA sunt două obiective strategice pentru ţara noastră"

G.B
Politică / 22 februarie 2022

Adrian Câciu (Sursa foto: Facebook)

Adrian Câciu (Sursa foto: Facebook)

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a susţinut în cadrul întrevederii cu membrii Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO) că atragerea de investiţii şi dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi SUA reprezintă două puncte strategice care ar trebui valorificate în perioada următoare, conform unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Potrivit sursei citate, la întâlnirea de la sediul Ministerului Finanţelor, de astăzi au participat o serie de companii membre ale AMRO, printre care: Bell Flight, Citibank, S2 Global şi Lockheed Martin.

Principalele subiecte de discuţie au fost măsurile prioritare ale Ministerului de Finanţe în acest an, care vizează consolidarea fiscală şi alocarea de resurse pentru dezvoltarea mediului de afaceri, în scopul stimulării activităţilor care generează valoare adăugată şi noi locuri de muncă în domenii de importanţă strategică pentru economia românească.

În acest sens, ministrul Finanţelor a evidenţiat prioritatea pe care o acordă stabilităţii macroeconomice a României, dialogului permanent cu mediul de afaceri pentru îmbunătăţirea transparenţei şi predictibilităţii regimului fiscal.

"Atragerea de investiţii şi dezvoltarea relaţiilor economice cu Statele Unite ale Americii sunt două obiective strategice pentru România, ambele ţări având un potenţial deosebit pentru intensificarea cooperării economice", a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

La rândul lor, reprezentanţii companiilor americane au apreciat deschiderea manifestată şi au prezentat propuneri de intensificare a schimburilor comerciale bilaterale, se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi SUA inseamna ca americanii vor sa fure mai mult de aici.

    Colonia Romania trebuie sa isi dea gazul din Marea Neagra lpe gratis la SUA.32 de ani de saracie si jefuirea Romaniei de SUA si aliatii din vest.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb