Organizaţia PNL Braşov este optimistă în legătură cu rezultatul alegerilor de duminică şi speră să se menţină pe trendul favorabil de la ultimele scrutinuri electorale, a declarat liderul liberalilor braşoveni, Adrian Veştea, el menţionând că cel puţin 10% din electoratul care a votat în 2016 la parlamentare nu a mai ieşit la vot la actualele alegeri, informează Agerpres.
"Organizaţia judeţeană a PNL Braşov este optimistă că va obţine un scor foarte bun şi sperăm să păstrăm trendul de la ultimele scrutinuri electorale. Suntem un partid care a câştigat ultimele alegeri, un partid al primarilor", a precizat Veştea pentru AGERPRES.
Acesta a remarcat prezenţa "relativ mică" la urne.
"Avem o prezenţă relativ mică la urne, dar sperăm că electoratul nostru s-a mobilizat. Această situaţie (cauzată de pandemie - n.r.) i-a speriat pe foarte mulţi dintre cei care altfel ar fi votat şi cu siguranţă am fi avut alte şanse dacă aceştia ar fi putut vota. Oricum, cel puţin 10% din electoratul care ne-a votat în 2016 nu a ieşit la urne", a afirmat liderul PNL Braşov, preşedinte al Consiliului Judeţean, potrivit Agerpres.