Domeniul echipamentelor de supraveghere video şi sistemelor antiefracţie este în continuă creştere în România, piaţa avansând cu aproximativ 30% anul trecut, o cifră destul de bună prin faptul că ne raportam la un an absolut atipic, 2020, când lucrurile s-au întamplat mult mai rapid şi oarecum imprevizibil.
Spy Shop, unul dintre cei mai mari importatori şi distribuitori ai sistemelor de securitate din România raportează pentru anul 2021 o cifră de afaceri de 12 milioare de euro, în creştere cu 30% faţă de anul precedent
Creşterea vine pe fondul cererii tot mai mari pentru produsele de securitate, automatizărilor şi a dispozitivelor smart home, atât datorită creşterii pieţei imobiliarelor, cât şi a nevoii crescute de siguranţă pe care o are populaţia.
"Am observat că oamenii investesc tot mai mult în siguranţa proprie, a lor, a familiei şi a bunurilor pe care le deţin, iar aici ma refer în principal la imobile: casă, magazin, garaj, casă de vacanţă etc. Oamenii sunt tot mai receptivi la sentimentul de protecţie şi îşi dau tot mai mult interesul în vremurile actuale pentru a-şi ţine la adăpost bunurile şi familia." ne-a spus Sergiu Dangulea, CEO Spy Shop.
În acelaşi timp, Spy Shop are în plan câteva invetiţii atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu-lung: un nou spaţiu de depozitare, un sediu nou, creşterea portofoliuliu de produse şi brand-uri importate, ieşirea pe pieţe externe şi creşterea reţelei de distribuţie.
"Avem un orizont de timp pentru a implementa câteva obiective care să ne ajute business-ul să crească mai mult decât în acest an, calendarul este făcut, mai avem de lucrat doar la bugetarea acestora. În viitorul apropiat avem nevoie de un nou spaţiu de depozitare, obiectiv la care lucrăm acum, iar în următorii ani vrem să ne mutăm într-un nou sediu, pentru că actualul spaţiu ne limitează oarecum oportunitatea de creştere, şi pe lânga asta, un alt obiectiv mare pentru noi este ieşiare pe pieţele din regiune.
În acelaşi timp, căutăm constant noi furnizori pentru a diversifica gama de produse astfel încât să devenim reperul în materie de echipamente de securitate, supraveghere video, automatizare şi smart home, chiar dacă şi acum suntem probabil magazinul cu cea mai diversificată gamă de produse din domeniu, iar clienţii pot găsi la noi absolut toate produsele de care au nevoie, de la A la Z din această nişa de securitate."
Cu un portofoliu de aproximativ 50.000 de produse, Spy Shop acoperă toată gama de echipamente de securitate şi supraveghere video, dar nu numai. Pe site-ul spy-shop.ro se găsesc şi echipamente antiincendiu, control acces, videointerfoane, accesorii CCTV, reţelistică şi o mulţime de alte gadget-uri cum ar fi echipamentele de spionaj sau camere auto.
De asemenea în jurul companiei s-a format o comunitate de aproximativ 1500 de instalatori şi tehnicieni care pot administra lucrări de instalare şi montaj în toată ţara, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de Spy Shop.
"În continuare lucrăm şi la extinderea şi organizarea reţelei de instalatori parteneri în toată ţara. În prezent avem aproximativ 1500 de instalatori cu care colaborăm şi care ne sunt alături, însă vrem să mărim această comunitate şi să investim în fidelizarea lor".
Spy Shop este unul dintre principali importatori si distribuitori de sisteme de securitate şi supraveghere video, înfiinţat în anul 2009. Operează prin intermediul site-ului spy-shop.ro şi are în portofoliu peste 50.000 de produse de securitate şi supraveghere video, echipamente adresate clientului final cât şi partenerilor B2B, instalatori şi distribuitori.