Aeroportul Internaţional din Dubai a înregistrat 89,1 milioane de pasageri, în 2018, ratându-şi ţinta pe care şi-a propus-o, dar cu toate acestea a rămas cel mai mare aeroport internaţional din lume, transmite Reuters.
Aeroportul din Dubai este cel mai mare aeroport internaţional din lume încă din 2014, când a preluat acest titlul de la aeroportul londonez Heathrow, în cazul căruia traficul de pasageri a crescut cu 2,7% până la un număr total de 80 de milioane de pasageri în 2018.
Când vine vorba de cel mai aglomerat aeroport din lume, incluzând atât pasagerii internaţionali cât şi cei interni, titlul este deţinut de aeroportul Hartsfield-Jackson din Atlanta care, numai în primele 11 luni ale lui 2018, a fost tranzitat de 98,6 milioane pasageri. Cifrele anuale nu au fost încă date publicităţii.
Anterior, însă, operatorul aeroportului din Dubai şi-a exprimat convingerea că, până în 2021, acest aeroport va putea devansa aeroporturile din Atlanta şi Beijng pentru a deveni cel mai mare din lume.