AFIR sprijină fermierii şi comunităţile locale cu plăţi de peste 48,5 milioane de euro în luna iulie

R.S.
Miscellanea / 2 august

AFIR sprijină fermierii şi comunităţile locale cu plăţi de peste 48,5 milioane de euro în luna iulie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a plătit în perioada 1 - 30 iulie 2024 beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) peste 48,5 milioane de euro (48.552.534,65 euro). Din această sumă, 41,47 milioane de euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene, iar restul de 7,08 milioane de euro provine de la Bugetul Naţional, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, aceste fonduri sunt destinate susţinerii proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi iniţiativelor de mediu şi climă. Din totalul plăţilor efectuate în luna iulie, 15,2 milioane de euro au fost alocate proiectelor de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. De asemenea, 33,3 milioane de euro au fost distribuite pentru intervenţiile de mediu şi climă, fonduri provenite atât din PNDR 2020, cât şi din Planul Strategic 2023 - 2027.

"Suntem încântaţi să vedem impactul pozitiv al acestor fonduri asupra comunităţilor rurale din România. Aceste plăţi reflectă angajamentul nostru ferm de a sprijini dezvoltarea durabilă şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii în mediul rural", a declarat George CHIRIŢĂ, Directorul general al AFIR.

Fondurile publice nerambursabile sunt acordate după o verificare riguroasă şi autorizare la plată de către experţii AFIR, pe baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Aceste fonduri sunt distribuite în conformitate cu contractele de finanţare încheiate şi angajamentele asumate, se menţionează în comunicat.

AFIR îşi reafirmă angajamentul de a continua să sprijine fermierii şi comunităţile locale prin finanţări sustenabile, contribuind astfel la creşterea economică şi dezvoltarea rurală durabilă.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb