AGA DE BILANŢ Acţionarii MedLife, convocaţi să aprobe remuneraţii lunare de 5.000 de euro pentru administratori şi 7000 de euro, pentru preşedinte

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 martie 2017

Acţionarii MedLife (M) au fost convocaţi, pe 27 aprilie, la Adunarea Generală de bilanţ, când vor decide remuneraţiile membrilor Consiliului de Administraţie, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Propunerea supusă aprobării acţionarilor este ca fiecare membru al CA, cu excepţia preşedintelui, să fie remunerat cu 5.000 de euro lunar, iar preşedintele cu 7.000 de euro/lună.

Totodată, acţionarii vor mai aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an şi programul de activitate.

MedLife a înregistrat o pierdere de 1,66 milioane de lei, anul trecut, faţă de un profit de 9,9 milioane de lei, în 2015, conform raportului preliminar transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Profitul operaţional a marcat o scădere de 34%, anul trecut, la 19,13 milioane de lei, pe fondul unei cifre de afaceri în creştere cu 28,9%, până la 503 milioane lei.

Societatea precizează, în raportul prezentat, că anul trecut a înregistrat cheltuieli nerecurente, de 12,8 milioane de lei.

În 2016, societatea a efectuat următoarele achiziţii: 100% din acţiunile Prima Medical, în martie 2016, 60% din acţiunile Stem Cells Bank, în martie 2016, 100% din acţiunile Diamed Center, în martie 2016, 60% din acţiunile Dent Estet, în iulie 2016 şi 90% din acţiunile CM Panduri, în octombrie 2016.

Datoriile totale ale societăţii se ridicau la sfârşitul anului trecut la 373 milioane lei, faţă de 297,5 milioane lei la 31 decembrie 2015.

MedLife s-a listat în decembrie la Bursa de Valori Bucureşti, prin vânzarea a 8,84 milioane de titluri, ceea ce reprezintă 44% din companie.

Fondul de private equity "Value4Capital" a vândut întreaga sa participaţie în companie, reprezentând 36,25% din capitalul social, în timp ce IFC - 7,75%.

Ca urmare a ofertei, acţionarii majoritari (familia Marcu) deţin 51% din capitalul social al "MedLife" şi IFC deţine cel puţin 5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb