Coreea de Nord a lansat duminică "un proiectil neidentificabil", în largul coastei sale orientale, a indicat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citând statul-major interarme sud-coreean, potrivit AFP.
Este vorba despre o serie de tiruri organizate de Phenian, care are loc în timp ce lumea se confruntă cu o criză sanitară fără precedent, pandemia de coronavirus.
Coreea de Nord a tras, la 21 martie, două proiectile către Marea Japoniei - aparent rachete balistice cu rază scurtă de acţiune. Rachetele au fost lansate din provincia Phenianul de Nord (vest), a anunţat armata sud-coreeană. Ea a catalogat tirurile "extrem de neavenite, având în vedere situaţia dificilă cu care se confruntă lumea din cauza covid-19", boala cauzată de noul coronavirus.
Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de contaminare pe teritoriul său, însă în Coreea de Sud mulţi cred că ar exista.
Conform Agenţiei Centrale de Presă din Coreea de Nord, preşedintele Donald Trump i-a trimis lui Kim Jong Un o scrisoare personală în care îşi exprimă dorinţa de a acorda ajutor în "efortul antiepidemic".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.03.2020, 14:13)
Trump l-a anunțat pe Kim Jong Un ca ii va trimite un "emisar" personal care îi va "strânge " mâna, îi va spoti ceva la ureche, despre ce fel de ajutor este vorba. Totul de la distanță mică, după care, emisarul va cădea răpus de covid si va fi declarat erou post mortem.
1.1. Lol (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Da în data de 29.03.2020, 14:51)
Cand se termina criza o sa aflam ca populatia din coreea de nord a scazut la jumatate