Agroland a inaugurat primul magazin MEGA din Sibiu

S.B.
Piaţa de Capital / 7 octombrie 2021

Agroland a inaugurat primul magazin MEGA din Sibiu

Grupul Agroland (simbol bursier AG) intră pe piaţa din Sibiu, prin deschiderea primului magazin din oraş, în urma unei investiţii de 200.000 euro, în care nu sunt incluse stocurile de marfă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Agroland MEGA Sibiu este situat în nordul oraşului, în incinta Prima Shopping Center, cel mai nou parc comercial din oraş, deschis publicului astăzi, 7 octombrie. Acesta este cel de-al zecelea magazin MEGA inaugurat de Agroland în 2021. Reprezentanţii reţelei Agroland au în plan ca, până la sfârşitului acestui an, să mai deschidă două unităţi MEGA, în Bârlad (jud. Vaslui) şi Balş.

Cel mai nou magazin MEGA din reţea ocupă 675 metri pătraţi, dintre care 603 sunt destinaţi magazinului propriu-zis, iar 72 sunt utilizaţi pentru depozitarea mărfii. Agroland MEGA Sibiu are o ofertă variată, care cuprinde circa 3.000 de produse, din gamele deja cunoscute: (1) produsele pentru grădină; (2) produse destinate animalelor de companie; (3) produse pentru hobby farming, casă şi gospodărie. Cu ocazia inaugurării, cumpărătorii vor beneficia de numeroase oferte speciale şi promoţii, în special pe segmentul de grădinărit şi îngrijire a animalelor de companie.

Fondatorii reţelei estimează pentru acest magazin un trafic mediu zilnic de aproximativ 250 - 300 de persoane şi vânzări în valoare de peste 810.000 euro, în primul an de activitate şi să genereze profit, din 2022.

Horia Cardoş, fondator şi director general al Agroland: "Suntem încântaţi că am deschis al zecelea magazin Agroland MEGA, din 2021, şi că această inaugurare a avut loc în Sibiu, un oraş cu un potenţial ridicat pentru business-ul nostru. Ne doream de mai mult timp să ajungem aici, dar acum ni s-a oferit oportunitatea, prin colaborarea cu dezvoltatorul Oasis Retail Development. Am convingerea că sibienii vor adopta foarte rapid conceptul Pet & Garden, pe care ne concentrăm acum, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte magazine MEGA pe care le-am deschis anul acesta. Acest concept este cel mai dinamic în Europa de Vest, la nivelul retailului specializat, iar obiectivul nostru este ca, până la finele lui 2022, să atingem numărul de 30 de magazine MEGA deschise, iar astfel să devenim cel mai important jucător din regiune."

Fondatorul celei mai extinse reţele de retail agricol din România consideră că gamele destinate animalelor de companie şi grădinăritului se vor menţine la acelaşi nivel şi în ultimul trimestru din 2021, nefiind afectate de restricţiile generate de pandemie. "Anul acesta a fost foarte bun din punct de vedere al preţului cerealelor şi al producţiei şi văd cu bucurie că micii fermieri şi antreprenorii români din agribusiness sunt tot mai dedicaţi afacerilor lor", a mai punctat Horia Cardoş.

Agroland Sibiu nu reprezintă doar prima unitate din reţea deschisă în oraş, ci şi cea dintâi în care a fost implementată noua identitate vizuală promovată de Grupul Agroland, care va fi prezentă în toate magazinele MEGA din ţară, foarte curând. Conceptul Agroland MEGA este unic în România, a fost lansat în 2017, şi se referă la magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie şi hobby farming-ului, având o suprafaţă mai mare cu 300% decât magazinele Agroland tradiţionale.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Cardos asta a uitat sa ne spuna cum promitea ce vanzari au magazinele deschise.Ca in retail e simplu sa deschizi,mai greu cu vanzarile=ceea ce s-a vazut perfect in raportul la semestru si o sa se vada si mai clar in semestrele urmatoare.

    Il asteptam sa vina sa mai ceara capital ca o sa-l dea pe spate capitalul de lucru suplimentar si dobanzile care vor creste sustinut.

    Ca sa observam ce vor face AG ,MAM e bine sa cascam ochii cu decelerarea masiva a consumului non-alimentar odata cu inflatia.Cum cine nu casca ochii casca punga... 

    1. Bravo, bine punctat

      Scrie citetz la rezultate Vivre ce se intampla si care e trendul. Aia au intrat pe Ebitda puternic negativa rapid si asa o estimeaza si in continuare.

      Ca inside din hipermarketuri unde se vand de toate-bonul a ramas acelasi ca valoare medie insa cosul se subtiaza puternic datorita scumpirii puternice a alimentelor din el. Trendul se inteteste!

      Atentie mare la cei ca MILK ca se revine la orientarea pe pret mic la produsele de baza.  

      Toate magazinele mega sunt pe pierdere, pierdere imensa, nu știu pe unde o sa scoată cămașa, la vânzări de câteva sute pe zi cu chirii de 10 euro / m2 și 4-6 angajați pe magazin

      eu nu cred ca e chiar asa insa nici bine nu arata cum s-a miscat AG in prima jumatate de an si mai ales cum e contextul pe mai departe

      Referitor la MILK, nu uita ca pandemia continua, incep sa aiba diversitate prin deschiderea noii fabrici de branza si unt, incep sa iasa pe pietele externe, iar sistemul de recuperare a ambalajelor va incepe sa produca beneficii din toamna viitoare.

      Sunt suficiente argumente pentru care o asemenea companie sa isi poata tine capul la suprafata in turbulentele ce apar la orizont. 

    mi se pare pretul foarte bun dupa scaderea din ultima vreme, le tin o perioada mai multa, domnul Cardos este serios si are multa experienta in afaceri

    1. Nu este vorba de Cardos, este o afacere sezoniera, compara primul semestru cu al 2.lea și o sa vezi diferențe imense

      la rezultate se laudau ei cum anul asta o sa reduca sezonalitatea profitului la 70%/30% sem 1/2 datorita deschiderii magazinelor mega

      buba este ca tocmai asta nu prea merg si o sa traga in jos cu totul profitabilitatea si asa mica-7% ebitda pe inflatia asta la o afacere cu mare necesar de finantare stoc este ca si cum n-ar fi 

    Stare febrila la tradeville nu prea gasesc intre clienti kamikaze sa le plaseze Gardos asta niste actiuni ca altfel cu ce sa subscrie?Tin ei pretul foarte sus dar doritori ioc.Sa inceapa subscrierea de ce o amana?Albaneagra cu prospectul,il baga sub masa cand pun prostii banul si se uita in alta parte.

    1. ????????????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb