Coreea de Nord avansează cu lucrările de construcţie pentru extinderea unor facilităţi-cheie de la principalul său sit nuclear, Yongbyon, a afirmat astăzi directorul general al Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), Rafael Grossi, transmite Reuters. Acesta a atenţionat totodată că Phenianul ar putea pregăti un nou test nuclear, notează Agerpres.
"A fost instalat acoperişul unei clădiri-anexă a Facilităţii pentru îmbogăţirea (materialului nuclear) prin centrifugare, astfel că anexa este aproape finalizată pe exterior. În apropiere de reactorul cu apă uşoară am observat că noua clădire a cărei construcţie a început în aprilie 2021 a fost finalizată şi au început lucrări de construcţie la două clădiri adiacente", a notat Grossi într-o declaraţie în cadrul reuniunii trimestriale de vară a Consiliului guvernatorilor AIEA.
Viitorul acestui complex nuclear, unde funcţionează un reactor nuclear de cinci megawaţi, a fost unul dintre punctele de divergenţă din timpul summitului din 2019, de la Hanoi, dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american de la acea vreme, republicanul Donald Trump, care s-a soldat cu un eşec. Coreea de Nord a propus atunci destructurarea unei părţi din complexul Yongbyon, dar nu şi a altor infrastructuri de producţie nucleară, în schimbul ridicării "parţiale" a sancţiunilor economice. Această ofertă a fost respinsă de Washington şi de atunci negocierile dintre cele două ţări se află într-un punct mort.
Directorul general al AIEA a avertizat totodată că experţii agenţiei au observat în Coreea de Nord activităţi ce indică posibile pregătiri pentru un nou test nuclear.
"Am observat indicii privind redeschiderea unuia din punctele de acces la situl de teste nucleare de la Punggye-ri, posibil ca pregătire pentru un test nuclear", a afirmat Grossi, citat de EFE.
Coreea de Nord a efectuat până în prezent şase teste nucleare, primul în 2006 şi cel mai recent în 2017.
Regimul nord-coreean este vizat de numeroase sancţiuni internaţionale pentru programele sale militare, în special nucleare, interzise şi care au progresat considerabil în timpul regimului lui Kim Jong Un.
Experţii AIEA au fost expulzaţi din Coreea de Nord în 2009 şi de atunci agenţia supraveghează din străinătate activităţile Coreei de Nord.