ALEGERI ÎN GERMANIA Sondaj: Angela Merkel nu va obţine majoritatea

F.A.
Internaţional / 17 septembrie 2013

Cancelarul german Angela Merkel nu va obţine majoritatea, împreună cu aliatul său liberal, care înregistrează o scădere în privinţa intenţiilor de vot, potrivit unui sondaj publicat joi, cu cinci zile înainte de alegerile generale.

Această anchetă, efectuată de institutul Forsa pentru săptămânalul Stern, relevă un grad mare de stabilitate a intenţiilor de vot pentru conservatori (CDU/CSU) şi social-democraţi (SPD), consolidând ipoteza formării unei "mari coaliţii" între cele două partide, sub conducerea lui Merkel, după alegerile de la 22 septembrie, relatează AFP, potrivit Mediafax.

CDU/CSU a lui Merkel conduce detaşat în privinţa scorului pe care l-ar obţine, cu un 39% neschimbat, dar partenerul liberal din cadrul coaliţiei guvernamentale, care a suferit o înfrângere usturătoare în Bavaria, înregistrează o scădere cu un punct procentual în intenţiilede vot, la 5%, adică imediat sub pragul de acces în Parlament.

SPD, aflat la un nivel neschimbat de 25%, nu pare afectat de polemica din Germania, la sfârşitul săptămânii, care are în centru o fotografie a candidatului formaţiunii, Peer Steinbrück, în care acesta apare făcând un gest obscen. Ancheta publicată marţi a fost efectuată în principal după începerea controversei.

Stânga radicală Die Linke rămâne la un nivel de 10% în intenţiile de vot, iar Verzii se menţin la 9%, potrivit acestui sondaj.

Astfel, institutul nu prevede pentru duminică seara nici o o majoritate pentru blocul dreptei (CDU/CSU, FDP), care ar obţine 44% din voturi, şi nici în cazul unei alianţe între SPD şi Verzi, chiar dacă li s-ar alătura Die Linke, stânga obţinând astfel doar un eventual scor de 44%.

Într-o asemenea situaţie, o mare coaliţie între conservatorii lui Merkel şi social-democraţi este prezentată ca favorită de către analişti, care consideră improbabilă o alianţă între CDU/CSU şi Verzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb