ALEGERI SUA: Televiziuni americane au întrerupt difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Trump

G.U.
Internaţional / 6 noiembrie 2020

Televiziuni americane au întrerupt difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Trump

Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, relatează AFP, conform Agerpres.

În timp ce numărarea voturilor continuă, Donald Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câştiga ''cu uşurinţă'' dacă ''voturile legale'' sunt numărate, dar că dacă sunt incluse ''voturile ilegale'', democraţii ''pot încerca încerca să ne fure alegerile''.

Foarte repede, MSNBC a încetat să transmită în direct, notează sursa citată.

''Ei bine, iată-ne din nou în poziţia neobişnuită de a (trebui) nu numai să-l întrerupem pe preşedintele Statelor Unite, ci şi să îl corectăm pe preşedintele Statelor Unite'', a declarat prezentatorul Brian Williams.

Canalele NBC News şi ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea conferinţei de presă, care în cele din urmă nu a fost una deoarece preşedintele a părăsit sala fără a prelua vreo întrebare.

CNN a decis să nu întrerupă microfonul preşedintelui Donald Trump. ''Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-şi vadă preşedintele (...) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile'', a concluzionat cunoscutul prezentator Jake Tapper.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Televiziunile neomarxiste mai rău întărâta populata și vor transforma America in Belarus, o să vedeți. Vor fi mișcări de stradă fără precedent în America, frauda la vot de către sectanții neo-marxismului, fiind clara.

    Statul paralel a făcut praf alegerile din America

    FIARA mondială se cuibărește la putere în cea mai tare democrație a lumii. 

    Nu stiu daca Trump dezinformeaza sau spune adevarul,dar prin intreruperea difuzarii unde mai este libertatea de expresie garantata de lege.

    1. Dane, noi cum mai înțelegem libertatea asta de exprimare. Eu, de exemplu, daca ies maine la televizor și spun că tu, Dan, ai furat și ești un nenorocit și toată familia ta a furat și a înșelat, și că ești și prost?! Sa spunem că nu toți vor crede, dar un procentaj se va întreba totuși dacă nu cumva am dreptate, inca un procentaj va fi convins, că deodată li se pare lor că parcă așa e. Acest procent va încerca apoi să convingă și pe cei ce nu cred, și alt procentaj ii vor crede. Și ne trezim că 30% chiar vor fi convinși că tu și familia ta ați furat și ca, in plus, mai ești și prost. Dar tu nu ai furat și nu ești nici prost. Și să spunem că totuși se dovedește într-o oarecare măsură că tu chiar nu ai furat și că nu ești nici prost, asta daca vei reuși să dovedești. In plus, la cum e azi, trebuie să dovedești tu că nu ai furat și că nu ești prost, și nu eu care o spun. Vestea că nu ești vinovat nu va ajunge chiar la toți aia 30%. Multi rămân cu parerea formata deja. Tu ești clar direct afectat, și culmea, eu nu pățesc nimic. Nici măcar nu pic de mincinos sau ceva. Pur și simplu eu nu am nicio problema : ce mah? Așa am crezut și am încercat să spun adevărul. Asta e libertatea de exprimare?! Daca asta e, atunci e cam aiurea. La nivel înalt deja se ajunge și la revoluții, bătăi, morți, războaie, etc. Totul din cauza libertății de exprimare prost înțeleasă. Acum, nu mă înțelege că sunt împotriva acesteia. Departe de mine gândul ăsta. Dar trebuie folosita cu bun simț și dacă nu ai probe sau se dovedește că ai greșit, sa plătești daca ai adus prejudicii de imagine, bani, samd. E cam lung mesajul, dar așa face și Cristian ăla de mai sus și mai e un bou, Vlad Tepes pe aici care aruncă așa cu căcat fara probe, doar in baza libertății de exprimare. Că politicienii !!!

      ai kkt o pledoarie labartata si inutila care sa demonstreze ca , cenzura comunista este buna . marsh la gunoi , labarule !

      Sa sugi cucu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb