ALEGERILE LOCALE Primarii patibulari

Mi-a trebuit dicţionarul ca să înţeleg ce a vrut să-mi spună un amic din Paris, în mesajul primit înainte de alegerile de ieri: "Mica schimbare am văzut-o când eram la Bucureşti, afişată mai peste tot: erau nişte mutre cam patibulare... Faimosul Prigoană şi trotineta lui vor aspira tot oraşul şi dedesubturile lui..."

Surprinzător, cuvântul "patibular" nu este vreun franţuzism fără echivalent românesc, ci îl avem în limbă ca atare: "PATIBULÁR, -Ă adj. (Liv.) Vrednic de spânzurat; demn de spânzurătoare. [< fr. patibulaire, cf. lat. patibulum - spânzurătoare]."

E drept că mutrele "echipei" de primari antrenate de Puiu Iordănes­cu, cu care apare pe banner-ele electorale, sugerează că i-a cules nu de pe stadion, ci de pe maidan, dar, mă rog, poate fi o problemă cu talentul fotografului.

Un alt amic, vineri ar fi pus pariu cu oricine, cu oricâţi şi pe orice, că 75% dintre primari vor fi realeşi.

De ce?

Pentru că - raţiona el - marea majoritate a edililor a apucat să facă des­tul de mult (chiar dacă pe fond pare puţin) cât să conteze pentru comunitatea care îl votează.

Îi reproduc argumentul:

"Odată cu intrarea în UE, după o perioadă de relativă inerţie (până am învăţat să scriem proiecte şi să aplicăm), cam toţi edilii din ţara noastră au deprins < ştiinţa > de a accesa fonduri comunitare.

În ultimii opt ani, am avut mai multe tipuri de guvernări.

Nu există partid parlamentar care să nu fi fost la putere.

Asta s-a tradus, evident, în alocaţii bugetare generoase, pe anumite perioade de timp, pentru edilii afiliaţi politic.

Statistic vorbind, toţi edilii, indiferent de coloratură politică, au putut capitaliza electoral aceste alocaţii.

Nu mai votăm promisiuni, ci realizări.

Fântână cu cuc sau sală de sport în loc de islaz, nu contează.

Contează să fi făcut ceva.

Sistemul de vot uninominal - care a decuplat candidatul la alegeri de partid, însă l-a legat indisolubil de comunitatea locală (înţeleasă ca sumă de circumscripţii electorale) - a definitivat acest proces de < pragmatizare > a votantului român".

Este un argument realist, admirabil.

A doua zi, însă, amicul şi-a retras propunerea de pariu şi a renunţat la întreaga teorie.

De ce?

Pentru că aflase de miile de acuzaţii de fraudare a alegerilor.

Frauda învinge argumentul.

Amicul meu se dovedeşte realist.

Se pare că furtul electoral este conceput la scară naţională şi că nici vorbă să fie doar 2000 de semnalări de fraudă, cum a vehiculat presa, ci, la acceleraţia cu care au loc, astăzi se vor fi cumulat în jurul a 5000 de cazuri semnalate.

Asta înseamnă, mult mai multe, nesemnalate.

Rezultă că, da, parizianul a intuit dintr-o ochire: ne vom alege (cu) primari patibulari.