Alianţa Pacienţilor Cronici din România a lansat, miercuri, platforma online cu informaţii despre sănătate www.asistent.aliantapacientilor.ro, care îşi propune să contribuie la educarea sanitară a cetăţenilor, conform agerpres.ro.
"Lansăm asistentul virtual (...), agregator general de informaţii din sănătate, este o chestiune revoluţionară, bazată pe inteligenţă artificială, este produsul Alianţei Pacienţilor Cronici din România şi acest asistent virtual va funcţiona şi la nivel european, deci este prima platformă de genul acesta dedicată publicului larg (...) Se ştie că suntem pe ultimul loc în ceea ce înseamnă educaţie sanitară la nivel european. Din păcate, nimeni nu face nimic. Nu vrem să ne substituim statului român, dar încercăm să facem ceva pentru (...) a avea informaţia la îndemână", a declarat preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia.
El a spus că platforma aduce lămuriri, nu diagnostichează şi nu prescrie tratamente, ci, atunci când consideră, îi trimite pe cei care au accesat-o către un medic specialist.
Cezar Irimia a precizat că elaborarea platformei a costat aproximativ 20.000 de euro, sumă obţinută de la diverşi sponsori şi că în fiecare an aceasta va fi îmbunătăţită.
Coordonatorul de proiecte şi programe al Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Alin Bujan, a declarat că sunt înregistrate în această aplicaţie aproximativ 390 de surse de informare medicală verificate, care sunt realizate de medici.
"Aplicaţia răspunde în timp real tuturor întrebărilor şi are un atribut de contextualitate, adică îi adresezi o întrebare şi după aceea vii cu follow-up, dacă nu te-a lămurit primul răspuns şi tot aşa", a adăugat Alin Bujan.