Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a anunţat, luni, că a fost declanşată procedura de selecţie a celor doi membri ai societăţii civile din Consiliul Superior al Magistraturii, iar Senatul urmează să voteze noua structură a CSM până la sfârşitul lunii decembrie, informează news.ro.
"De interes pentru sistemul judiciar şi pentru Parlament, astăzi, am avut un punct, împreună cu Comisia juridică, cu liderii de grup, am declanşat, printr-un vot unanim, procedura de selecţie a celor doi membri care trebuie să vină din societatea civilă pentru a completa structura Consiliului Superior al Magistraturii. În acelaşi timp, CSM ne-a transmis lista cu membrii care au fost votaţi în forurile lor statutare, îi vom valida pe toţi până în termenul de 6 ianuarie. La sfârşitul lui decembrie, veţi vedea în Senatul României un vot pe noua structură a CSM, va fi validată şi vor putea să-şi înceapă activitatea", a afirmat Alina Gorghiu, luni la Parlament, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2022, 15:20)
Pentru furtul de la legea pensiilor, locul tau ar fi altundeva. Poate americanii nu vor tolera sa socializeze cu hotii.