"Suplimentarea trupelor americane pe flancul estic al NATO pune «gaz pe foc»"

AMBASADORUL RUS ÎN ROMÂNIA, VALERY KUZMIN: "Suplimentarea trupelor americane pe flancul estic al NATO pune «gaz pe foc»"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional #Adevărul - prima victimă / 10 februarie 2022

Ambasadorul Federaţiei Ruse în ţara noastră, Valery Kuzmin

Ambasadorul Federaţiei Ruse în ţara noastră, Valery Kuzmin

Valery Kuzmin: "Rusia poate fi o piaţă importantă pentru industria românească"

Suplimentarea trupelor NATO, respectiv a celor americane şi, eventual, franceze pe flancul estic al Alianţei nu are cum să detensioneze situaţia actuală, ci va escalada tensiunile, punând "gaz pe foc", potrivit ambasadorului Federaţiei Ruse în ţara noastră, Valery Kuzmin.

Domnia sa a declarat ieri, într-o conferinţă online, prilejuită de Ziua Diplomaţiei Ruse: "Dacă există forţe care nu sunt din regiunea Mării Negre localizate la mii sau zeci de mii de kilometri de aceste regiuni, cum am putea să le vedem ca fiind paşnice? În contextul în care aceste dislocări de forţe au loc sub perdeaua de fum a campaniei de propagandă isterică împotriva Rusiei, făcând apel la dezescaladarea, de către Rusia, a situaţiei de la graniţa Ucrainei, de fapt Statele Unite şi Franţa vor contribui la escaladarea tensiunilor".

Conform ambasadorului rus la Bucureşti, baza militară de la Deveselu reprezintă o ameninţare pentru Federaţia Rusă şi pentru pace, în măsura în care, deşi este un sistem defensiv, scutul afectează echilibrul de forţe.

"Nu este o noutate că stabilitatea strategică se bazează pe paritate. Dacă una dintre părţi îşi extinde potenţialul defensiv, atunci slăbeşte potenţialul de contraatac al celeilalte tabere", a subliniat Valery Kuzmin.

Totuşi, domnia sa şi-a exprimat speranţa că "focul" va putea fi stins acum, când nu este atât de mare, însă consideră că sunt necesare acţiuni în acest sens, din partea ambelor părţi. În plus, ambasadorul rus a dat asigurări că Federaţia Rusă nu plănuieşte să invadeze Ucraina.

Valery Kuzmin: "Încrederea acordată Washington-ului şi NATO s-a terminat"

Ambasadorul Valery Kuzmin a afirmat, la conferinţa de ieri, că nu ar exista mari beneficii dintr-o eventuală vizitare a bazei de la Deveselu, iar Moscova preferă "adoptarea de tratate în scris", care să îi ofere asigurări privind caracterul defensiv al acestei facilităţi militare.

Valery Kuzmin a spus: "La Deveselu a fost lansat modelul denumit MK 41 (n.r. sistem american de lansare verticală, realizat de firma Lockheed Martin). Nu sunt expert militar, dar acesta ar putea fi uşor şi rapid reajustat pentru arme strategice, de exemplu rachete Tomahawk, iar aceste rachete de croazieră pot avea orice tip de focos, convenţional sau neconvenţional. Aceasta este ideea principală. Auzim în România că americanii v-au dat garanţii. Eu vă pot spune că baza de la Deveselu, din ceea ce ştiu eu, a fost vizitată de un reprezentant al Rusiei, doar o dată, în faza de început, când se vedea doar ceea ce urma să fie instalaţia americană din acest loc. Până acum, putem spune, cel puţin din câte informaţii mi-au parvenit, că nu există mari beneficii legate de vizitarea sitului, pentru că noi ştim de aceste lansatoare. Construcţia şi capabilităţile nu sunt un mare secret la acest moment pentru întreaga comunitate militară. Dacă aveţi garanţii scrise, vă felicităm, dar noi nu avem de la americani şi vorbim de o bază americană. Garanţiile verbale sunt doar presupuneri sau doar declaraţii derutante. Am auzit asta ani de zile, decenii, iar acum, încet-încet, aflăm că nu au nimic de-a face cu realitatea".

Diplomatului rus a cotinuat: "Încrederea acordată Washington-ului şi NATO s-a terminat. Sugerăm adoptarea de tratate în scris, cu valoare legală. Acestea nu vor schimba gradul nostru de încredere, dar ar fi un pas înainte".

Valery Kuzmin: "Vorbiţi cu Rusia, căutaţi soluţii împreună cu Rusia, faceţi comerţ cu Rusia"

Distanţa dintre Bucureşti şi Moscova este, în prezent, mai lungă decât cea geografică, din cauza evoluţiilor politice, însă dialogul dintre părţi poate să reducă mult această distanţă, spune ambasadorul Federaţiei Ruse în ţara noastră, Valery Kuzmin.

Domnia sa a afirmat ieri: "Rusia poate fi o piaţă importantă pentru industria românească, dar potenţialul economic nu este valorificat pe deplin de România, din pricina condiţionărilor politice. Se poate colabora economic cu profit reciproc, existând inters de ambele părţi în promovarea afacerilor şi cooperării între ţări. Încercăm să încurajăm acest interes reciproc. Vorbiţi cu Rusia, căutaţi soluţii împreună cu Rusia, faceţi comerţ cu Rusia".

Valery Kuzmin a mai spus: "Noi, europenii, trebuie să ne vedem interesele comune: să trăim în pace şi să oferim condiţii cât mai bune pentru viitorul nostru".

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Gazul l-ati adus voi si acum asteptati semnalul dictatorului ca sa aprindeti chibriturile!

    Americanii pun paravanele antiincendiu ca sa impiedice raspandirea in restul Euiropei a focului pe care il pregatiti voi.

    1. Poate da poate nu.Adevarul e la mijloc.Noi ,prostimea,nu putem decat sa ne aliem cu unii sau altii,dar,fara a cunoaste subteranele cauzei.

      Asha e, Stalin shi Beria au avut shi calitatzi....Nene, v-atzi prostit cu propaganda tip nkvd, nu mai tzine, in curand kaputt Lubianka. Delenda est.

      stalin a fost camarad cu hitler si impreuna au impartit Polonia iar noua ne-a luat Basarabia. La finalul razboiului, stalin s-a inteles cu anglo-americanii si a luat partea de est a Europei.

    Eu l-am intrebat pe bunicul meu despre voi si mi-a spus ca ati adus doar durere in tara noastra. Asa ca eu nu va vreau si nici macar sa aud de voi nu vreau. Ps - tezaurul tarii noastre cand ati vrea sa-l inapoiati, hotilor?

    1. tezaurul a fost trimis acolo la comanda MAPN, aka Ministerul de Razboi cum era numit atunci.

      Ma mir ca nici un singur civil nu a dat in judecata MAPN, mai ales dupa Revolutie, pentru ca nu a initiat demersuri de restituire a tezaurului. De ce nimeni oare??

      Tu de ce n-ai facut-o?

      Pentru ca el este un nimic care pune intrebari imbecile.

      Tezaurul a fost trimis in conditii clare, de pastrare temporara si restituire la cerere. Nu ni l-au mai restituit.

      Cel putin o parte din el a fost vandut sau transferat in occident - in perioada interbelica, bijuterii din tezaur erau purtate prin vestul Europei si SUA. Acum ne iau de prosti cu propaganda ca a ta, incercand sa transfere vinovatii inspre Romania, la institutii sau persone care au ocupat functii de conducere in 1916. 

    Valery Kuzmin a mai spus: "Noi, europenii, trebuie să ne vedem interesele comune: să trăim în pace şi să oferim condiţii cât mai bune pentru viitorul nostru".

    opinie: 

    voi sunteti antieuropeni nu europeni din moment ce santajati si sabotati toata Europa.. 

    nu ati vrea sa va dam si cheile de la case sa aveti voi "garantia "ca gazul vostru e "bine primit ""in casele noastre europene ? 

    cum ati deportat in Siberia populatii intregi de romani , moldoveni , ucrainieni, turci , tatari samd si ati facut "purificare etnica"" cu prorusii vostrii , ce va impiedica sa va retrageti vorbitorii de limba rusa aciuati usor, usor de-a lungul vremii in toate ""regiunile separatiste"" infiintate in Moldova , Ucraina , Georgia..samd ca aveti loc berechet in toata Rusia ? v-a ramas tara mica , nu mai aveti loc in granite ???? O sa va dezintegrati ca federatie si o sa va spargeti asa cum va doriti voi sa se intimple cu Europa ....cetatenii rusi nu au nici o vina si obligatie sa suporte consecintele politicii unor dictatori ...si asa cum Germania si-a cerut scuze pentru Hitler asa ar trebui sa va vina mintea la cap si in legatura cu Putin si regimul lui ... dar nu se aude in Europa nici macar vocea Patriarhului Kirill (de ce oare? ne puteti spune dv in calitate de ambasador??) amenintat de secularizarea averilor bisericesti-manastiresti .... (daca analiza si intuitia mea se va confirma a fi corecta)  

    1. Crezi ca, pentru Hitler, ajung scuzele?

      Da, in masura in care asta ne ajuta sa intelegem si sa vedem diferenta dintre un regim dictatorial si cetatenii cu bune intentii si buna credinta ce initial au fost convinsi ca sunt parte al unui "proiect benefic pentru umanitate"" ce ulterior s-a dovedit ""impotriva umanitatii""

    Eu tot nu am inteles ....de cine ne aparam cu scutul de vrabii de la deveselu ? de rusi ? de atacuri nucleare ? de rachete hipersonice ? ahahahahahahahahahahahahahahah a......

    1. ne-am prins ca ai inteles ....dar unii chiar nu inteleg penibilul de cred ca un vulcan gata sa erupa se simte amenintat de o umbrela de ploaie de ameninta ca il apuca eruptia (daca vulcanul sta prost cu nervii nici macar o eruptie de psoriasis sau zona zoster nu poate avea din cauza unei umbrele)

    De unde gaz bre, ca îl bău Popescu..?

    Nu cred ca mai exista multe oportunitati de colaborare economica, asa cum au fost in trecut. Au exist probleme mari cu recuperarea banilor din rusia pentru marfa vanduta acolo, deci nu prea merita sa faci afaceri acolo. Stiu firme romanesti care inca mai vand acolo, dar cu plata in avans. Totusi, ar putea fi o piata interesanta si o relatie bilaterala profitabila pentru ambele parti, daca ar fi seriosi.

    Dar rusii nu au credibilitate nici in afaceri nici in politica.

    Primul pas ar fi tezaurul inapoiat Romaniei, apoi teritoriile ocupate de acolitii Moscovei. Scandalul cu ucraina este temporar, cearta in familie. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb