Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, în noaptea de 5 spre 6 august 2010, comisarii Gărzii Financiare Bucureşti au efectuat acţiuni de control inopinat în zona Centrului istoric al Capitalei, fiind verificaţi 22 de agenţi economici. În urma abaterilor de la legislaţia fiscală în vigoare au fost aplicate amenzi în valoare de 125.000 lei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Totodată, în baza prevederilor Legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicate, au fost efectuate confiscări de bani numerar în valoare totală de 7.000 lei. Urmare acestei acţiuni, a fost suspendată activitatea a 12 agenţi economici pentru neutilizarea caselor de marcat.