ANALIZĂ ALPHA BANK: Preţul energiei în statele membre ale UE

G.D.
Materii Prime / 22 noiembrie 2022

Preţul energiei în statele membre ale UE

În fiecare an, Eurostat publică preţurile medii semestriale ale energiei electrice şi gazului natural pentru consumatorii casnici şi noncasnici în statele membre ale UE. Recent au fost publicate preţurile din semestrul 1 2022, conform unui comunicat remis redacţiei. Ţinând cont de consumul anual de energie electrică şi gaz natural, preţurile sunt disponibile pe 7 şi 6 nivele de consum pentru consumatorii noncasnici şi respectiv 3 şi 5 nivele de consum pentru consumatorii casnici. În cazul energiei electrice, consumul majoritar noncasnic (52%) este dat de consumatorii aparţinând celor mai mici patru nivele de consum anual până la 20 mii MWh (Fig. 1, a), iar majoritatea consumului casnic (58%) este dată de gospodăriile din cele mai mici două nivele de consum până la 2,5 MWh pe an (Fig. 2, a).

Preţul energiei în statele membre ale UE

Preţul energiei în statele membre ale UE

În cazul gazului natural, consumul majoritar noncasnic (62,7%) este dat de cele mai mici patru nivele de consum până la 277 mii MWh pe an (Fig. 3, a), în timp ce consumul majoritar casnic (61%) este dat de cei care au un consum anual cuprins între 5,5 şi 55 MWh (Fig. 4, a).

Preţul energiei în statele membre ale UE

Preţul energiei în statele membre ale UE

Conform Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, în semestrul 1 2022 consumatorii casnici şi noncasnici au consumat 56,4 TWh gaz natural (din care 32,5% consum casnic) şi 24,1 TWh energie electrică (din care 28,5% consum casnic). Deoarece consumul este clar înclinat către gaz şi o parte semnificativă din energia electrică este produsă pe baza combustibililor fosili (38% din producţia de energia electrică în primele 9 luni din 2022) tranziţia verde va necesita investiţii semnificative atât în rândul consumatorilor casnici, cât şi noncasnici. Nivelul preţurilor şi schemele tarifare în vigoare au un rol însemnat în determinarea preferinţelor consumatorilor în ceea ce priveşte tipul şi cantitatea de energie consumată şi de aceea pot stimula sau nu participarea voluntară la tranziţia verde.

Potrivit sursei citate, în semestrul 1 2022, pentru consumatorii noncasnici preţul mediu al energiei electrice a ajuns la 0,25 euro pe KWh după o creştere de 2,4 ori comparativ cu semestrul 1 2021. Pe nivele de consum, creşterea de preţ a variat între 2,1 ori şi 2,7 ori, cea mai mare creştere fiind înregistrată de consumatorii incluşi în nivelele de consum cu cea mai mare pondere în consumul total de energie electrică, adică de consumatorii cu un consum anual de 2-20 mii MWh (15,8% din consumul total de energie electrică) şi de consumatorii cu un consum anual de peste 150 MWh (19,5% din consumul total de energie electrică). Totuşi, preţul energiei electrice a rămas invers proporţional cu consumul în primul semestru din 2022. În timp ce consumatorii care aveau consumul anual cel mai mic (reprezentând 4% din consumul total de energie electrică) plăteau 0,32 euro pe KWh, consumatorii cu cel mai mare consum anual (reprezentând 19,5% din consumul total) plăteau 0,2 euro pe KWh (Fig. 1, b).

Preţul energiei în statele membre ale UE

Preţul mediu al energiei electrice pentru consumatorii casnici a ajuns la 0,23 euro pe KWh în semestrul 1 2022, după o creştere de 1,5 ori faţă de acelaşi semestru din 2021. Preţul a fost aproape acelaşi pentru toate nivelele de consum (Fig. 2, b).

Preţul energiei în statele membre ale UE

Analizând câteva ţări din regiune, preţurile energiei electrice pentru consumatorii noncasnici din România sunt comparabile cu cele din Grecia, mai mari decât în Cehia, Ungaria şi Polonia (Fig. 1, b).

Preţul energiei în statele membre ale UE

În toate ţările analizate, cu excepţia Ungariei unde preţurile unitare sunt mai degrabă direct proporţionale cu consumul, preţurile unitare sunt invers proporţionale cu cantitatea de energie electrică consumată. Pentru consumatorii casnici preţurile unitare ale energiei electrice din România sunt comparabile cu preţurile din Grecia, mai ridicate decât preţurile din Ungaria şi Polonia şi mai reduse decât preţurile din Cehia (Fig. 2, b).

Preţul energiei în statele membre ale UE

Doar Ungaria aplică un sistem tarifar uniform precum România. Cehia şi Polonia au un sistem tarifar invers proporţional cu consumul, în timp ce în Grecia preţurile unitare sunt mai mari pentru consumatorii extremi (incluşi în nivelul de consum anual cel mai mic şi cel mai mare).

Preţul mediu unitar al gazului natural a ajuns la 0,09 euro pe KWh pentru consumatorii noncasnici în semestrul 1 2022, după o creştere în medie de 3,5 ori faţă de primul semestru din anul anterior. Creşterea de preţ cea mai mică (2,8 ori) au avut-o consumatorii noncasnici cu un consum anual cuprins între 277 şi 1100 mii MWh, iar creşterea de preţ cea mai mare (5,9 ori) a fost pentru consumatorii noncasnici cu consumul anual cel mai ridicat. Astfel, gazul natural este mai scump pentru consumatorii noncasnici extremi (incluşi în nivelul de consum cel mai mic şi cel mai mare) (Fig. 3, a) al căror consum reprezintă 15,5% din consumul total de gaz natural. În aceeaşi perioadă, pentru consumatorii casnici preţul unitar a crescut de 2,1 ori în medie, până la 0,06 euro pe KWh, creşterea de preţ fiind de peste 2 ori la consumatorii extremi (incluşi în nivelul de consum cel mai mic şi cel mai mare) şi de 1,9 ori la consumatorii incluşi în nivelul de consum intermediar.

Preţul energiei în statele membre ale UE

Cel mai ridicat preţ unitar este cel al consumatorilor încadraţi în cel mai mic nivel de consum de sub 5,5 MWh pe an şi care reprezintă 8,2% din consumul total de gaz natural (Fig. 4, a).

Preţul energiei în statele membre ale UE

În comparaţie cu regiunea, la consumatorii casnici preţul unitar al gazului natural din România este mai mic decât în Grecia şi Cehia şi mai ridicat decât în Ungaria şi Polonia, iar schema tarifară este invers proporţională cu consumul, precum în Cehia, Grecia, Polonia (Fig. 4, b).

Preţul energiei în statele membre ale UE

Ungaria aplică o schemă tarifară uniformă (independentă de consum). Pentru consumatorii noncasnici, preţul unitar al gazului natural din România este cel mai ridicat faţă de ţările analizate şi schema tarifară aplică principiul invers proporţionalităţii consumului, precum Polonia şi Grecia, cu deosebirea că cei mai mari consumatori plătesc, precum consumatorii cei mai mici, gazul cel mai scump. Doar Cehia şi Ungaria prin sistemul tarifar direct proporţional cu consumul încurajează reducerea consumului de gaz, subliniază sursa citată.

Consumul mare de gaz natural şi energia electrică mai scumpă decât gazul natural (de patru ori pentru consumatorii casnici şi de trei ori pentru consumatorii noncasnici) tind să descurajeze angajarea voluntară în tranziţia verde. Preţul energiei electrice, cel mai ridicat din regiune pentru consumatorii noncasnici, nu numai că descurajează angajarea lor în tranziţia verde, dar le reduce competitivitatea. Gazul natural este cel mai scump din regiune pentru consumatorii noncasnici care au consumul cel mai redus şi respectiv cel mai ridicat. Teoretic, aceste grupuri de consumatori, al căror consum reprezintă 15,5% din consumul total de gaz natural, ar putea fi interesate să treacă pe electricitate. Dar, consumatorii mici tind să aibă şi venituri mici, care probabil nu pot acoperi o factură de energie de trei ori mai mare. Totuşi, pe măsură ce taxa de mediu se va include în preţul gazului natural pentru a penaliza emisiile cu efect de seră produse de utilizarea acestuia, scumpirea ce va rezulta va determina atât consumatorii casnici, cât şi cei noncasnici să recurgă la metode de reducere a consumului de gaz natural şi de înlocuire a acestuia cu energie electrică din surse regenerabile. Până în 2021, preţul gazului natural din România nu includea taxa de mediu nici pentru consumatorii casnici şi nici pentru cei noncasnici spre deosebire de celelalte ţări din regiune care toate aveau taxa de mediu inclusă în preţul consumatorilor noncasnici, iar în Grecia şi în preţul consumatorilor casnici, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb