ANALIZA EULER HERMES: Pandemia a generat o creştere a inegalităţii veniturilor între ţările bogate şi cele sărace

În 2020, Covid-19 a redus decalajul de prosperitate dintre ţările bogate şi cele emergente, în contextul în care ţările cu o economie puternică au fost afectate la începutul pandemiei. Cu toate acestea, pe termen mediu şi lung, consecinţele ei ar putea afecta într-o mai mare măsură pieţele emergente, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, andemia a generat o creştere a inegalităţii veniturilor între ţările bogate şi cele sărace deoarece acestea din urmă au mai puţine politici de atenuare a impactului crizei şi, totodată, un acces limitat la vaccinuri. În plus, pandemia a accelerat tendinţele structurale pe termen lung care nu vor fi favorabile multor economii emergente. În lumea post-Covid-19, avantajele comparative ale forţei de muncă relativ ieftine - pe care s-a bazat în primul rând creşterea pieţelor emergente şi a celor globale - ar conta mai puţin. În acest context, calea către statutul de ţară cu venit ridicat ar putea deveni mai lungă şi mai dificilă pentru aceste ţări.

Pentru a analiza potenţialele efecte pe termen lung asupra venitului pe cap de locuitor, analiştii Euler Hermes au acordat atenţie sporită riscului unei "capcane cu venituri medii". Pe baza previziunilor de creştere economică pe termen lung pre-criză şi post-criză, analiştii prognozează că până în 2029, Ungaria, România şi Letonia vor avea o tranziţie întârziată de câţiva ani, deşi prezenţa lor în UE va preveni intrarea în capcana veniturilor medii. Într-adevăr, România a înregistrat o creştere constantă a venitului pe cap de locuitor până în 2019. Iniţial, se prognoza că România va face tranziţia către grupul ţărilor cu venituri medii mari cel târziu în 2026, dar criza provocată de Covid-19 întârzie în acest moment prognoza cu încă un an.

Kazahstanul, Panama şi Seychelles nu vor avea statutul de ţări cu venituri mari, dar, în mod oarecum surprinzător, Turcia şi Rusia ar putea atinge acest statut mai devreme decât previziunile anterioare, datorită stimulentelor fiscale. Kazahstanul ar putea avea o tranziţie întârziată deoarece previziunile de dinainte de criză sugerau că va atinge statutul de ţară cu venituri mari în 2029. În ceea ce priveşte Seychelles şi Panama, dezvoltarea lor pe termen lung poate fi împiedicată de impactul Covid-19 asupra turismului şi de acordul istoric privind o rată minimă a impozitului pe profit. Aceste trei ţări sunt astfel cel mai expuse riscului de a fi împinse în capcana veniturilor medii de criza Covid-19.

Analiza tendinţelor de recuperare pe termen lung realizată de Euler Hermes a identificat 10 ţări (Argentina, Bulgaria, Columbia, Croaţia, Grecia, Laos, Nigeria, Slovacia, Trinidad şi Tobago, Uruguay) care se află sau care vor fi prinse în capcana veniturilor medii. Multe dintre acestea au fost, sunt şi vor fi incluse în grupul ţărilor cu venituri medii în perioada 1950-2029. Grecia, Trinidad şi Tobago au fost printre economiile care au trecut de la grupul cu venituri mari la cel cu venituri medii înainte de criza Covid-19. Motivele pentru care unele ţări rămân blocate în această capcană sunt multe, dar rolul pieţelor de asigurări este esenţial. Cele două ţări sud-americane, Argentina şi Columbia, de exemplu, au o penetrare semnificativ mai mică în asigurări decât cea mai bogată ţară din regiune, Chile. În medie, în ultimii 25 de ani, diferenţa a fost între 1,3 pp (Argentina) şi 1,7 pp (Colombia). Situaţia este similară în cele trei ţări est-europene Bulgaria, Croaţia şi Slovacia. Comparativ cu Cehia şi Polonia (media neponderată), penetrarea asigurărilor a fost cu aproximativ jumătate de punct procentual mai mică în trecut.

În acest context, piaţa asigurărilor are un rol esenţial. Asigurările ajută ţările să depăşească capcana veniturilor medii. Multe dintre acestea, care au trecut cu succes la statutul de ţări cu venituri mari au pieţe de asigurări puternice, iar acest lucru nu este o coincidenţă: pieţele de asigurări contribuie în mod semnificativ la rezilienţă, la capacitatea crucială de a face faţă crizelor, facilitând astfel ţărilor mai sărace posibilitatea de a scăpa de capcana veniturilor medii. În acest context, industria asigurărilor trebuie să contribuie la eliminarea decalajelor concentrându-se pe produse mai simple, pe prevenirea riscurilor şi construirea de parteneriate între sectorul public şi cel privat, fie că este vorba de protecţia riscurilor sau de investiţii în infrastructură. Mai multe studii au demonstrat că o penetrare mai mare a asigurărilor este asociată cu o recuperare semnificativ mai rapidă şi cu consecinţe mai mici pe termen lung. Totodată, asigurările facilitează semnificativ accesul la credit. Furnizorii de asigurări de viaţă sunt intermediari financiari importanţi şi, prin urmare devin şi o sursă importantă de capital pe termen lung care permite investiţii atât la nivel macro, cât şi la nivel micro.

În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, rămân lacune semnificative în ceea ce priveşte acoperirea asigurărilor. Covid-19 şi creşterea asociată a conştientizării riscurilor, precum şi orientarea către investiţii durabile oferă o oportunitate unică de a reduce o parte dintre aceste lacune. Pentru industria asigurărilor acest lucru generează patru recomandări strategice.

În primul rând, produsele trebuie să devină mai simple şi mai facile, iar procesul de digitalizare stă la baza accesibilităţii acestora. De exemplu, în domeniul sănătăţii: modelul "phygital" este în plină ascensiune şi oferă posibilitatea, în special ţărilor mai puţin dezvoltate, să faciliteze accesul mai multor personae la serviciile de sănătate. Cu ajutorul Big Data şi a noilor tehnologii, riscurile pot fi prezise mult mai uşor şi pot fi dezvoltate modele de afaceri independente de prevenire a acestora. Covid-19 a arătat că trăim într-o lume în care riscurile cresc constant. Acest lucru face ca parteneriatele între sectorul public şi cel privat să fie necesare în multe domenii pentru a construi scheme adecvate de protecţie a riscurilor. În ultimul rând, pivotul către sustenabilitate oferă noi oportunităţi de investiţii cu randamente mai stabile.

Bahrain, Cehia, Estonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Arabia Saudită, Slovenia şi Coreea de Sud sunt ţări care au trecut cu succes de la venituri medii la venituri mari în perioada 1995-2019. Arabia Saudită şi Bahrain au urcat pe scara veniturilor mari la începutul anilor 2000, pe măsură ce preţurile petrolului de atunci au sporit veniturile fiscale şi au susţinut creşterea economică rapidă. Între timp, Coreea de Sud, împreună cu ceilalţi tigri asiatici, este unul dintre puţinele exemple de industrializare de succes care duce la bogăţie. Dar cele mai multe dintre tranziţiile reuşite la nivelul veniturilor mari din 1995 se regăsesc în statele membre ale UE, inclusiv Malta, Portugalia şi cinci ţări din centrul şi estul Europei.

Pentru a scăpa de capcana veniturilor medii, rezilienţa devine o caracteristică din ce în ce mai importantă. Analiştii previzionează că populaţiile din ţările mai bogate vor fi în mare măsură imune în 2022 şi se aşteptă ca interacţiunea socială să revină la normal, la începutul anului viitor. Pentru ţările emergente, această etapă este încă departe, Covid-19 continuând să împiedice dezvoltarea economică în următorii doi ani. La acestea se adaugă creşterea rapidă a datoriei publice, care limitează sfera de acţiune, mai ales dacă ratele dobânzilor încep să crească în următorii ani. Acest lucru ar reprezenta, de asemenea, o povară disproporţionată pentru ţările mai sărace. În plus, este posibil ca pandemia să fi accelerat tendinţele structurale pe termen lung, care nu vor fi favorabile multor economii emergente.

Chiar şi înainte de Covid-19, disputele comerciale tot mai mari şi protecţionismul sporit au cauzat o încetinire a comerţului internaţional. După Covid-19, comerţul ar putea fi afectat de trecerea către sustenabilitate, iar capacitatea logistică a lanţurilor de aprovizionare interconectate la nivel global este din ce în ce mai mult pusă sub semnul întrebării. În acelaşi timp, Covid-19 a accelerat procesul de digitalizare. Big Data, inteligenţa artificială şi automatizarea conectată vor schimba permanent modul de lucru. Avantajele comparative ale forţei de muncă relativ ieftine - pe care s-a bazat în primul rând ascensiunea pieţelor emergente şi a clasei de mijloc globale în ultimele decenii - ar conta mai puţin în această lume nouă. O ultimă tendinţă pe termen lung care merită menţionată este tranziţia către o economie verde, sustenabilă. Decarbonizarea economiei globale va duce la un boom investiţional - mai ales în ţările mai bogate. În acelaşi timp, cererea consumatorilor din aceste ţări va suferi o transformare structurală. Aceştia se vor orienta către produse sustenabile, către producătorii locali, economia circulară şi economia partajată, generând un impact asupra modelelor economice ale multor pieţe emergente, fie că sunt furnizori de materii prime sau producători de mărfuri.

Angajament extern şi regionalism

Succesul noilor state membre UE în ascensiunea pe scara veniturilor sugerează că angajamentele externe pentru reforme structurale şi instituţionale profunde şi ample reprezintă o soluţie eficientă pentru ţările cu venituri medii. Procesul de aderare la UE îi obligă pe candidaţi să se ocupe sistematic de îmbunătăţirea mediului politic, de afaceri şi investiţional. În timpul acestui proces şi după aderarea la UE, o nouă ţară membră beneficiază apoi de integrarea puternică în comerţul regional, de transferul de tehnologie, de inovare şi de riscuri de finanţare reduse.

Povestea de succes a ţărilor membre UE ar putea fi un model pentru ţările cu venituri medii din alte regiuni?

În teorie, aceasta ar fi o recomandare bună pentru factorii de decizie politică de pe pieţele emergente din alte părţi. De fapt, fondatorii unor instituţii regionale precum ASEAN şi APEC din Asia şi Mercosur din America Latină au intenţionat să creeze zone economice comune după modelul UE. În practică, totuşi, pare să existe puţine posibilităţi de realizare în lumea actuală. APEC şi ASEAN oferă o anumită ancorare pentru pieţele emergente din Asia, dar în principal în ceea ce priveşte aprofundarea comerţului între economiile membre respective. Dar, dincolo de comerţ, valorile politice şi normele instituţionale semnificativ diferite, precum şi conflictele transnaţionale din regiune vor împiedica integrarea mai profundă şi acordurile puternice care ar accelera reformele, se arată în comunicat.