Zborurile spre Europa sunt cu aproape 59% mai ieftine acum faţă de perioada verii, a anunţat vola.ro într-un comunicat la redacţie.
Cele mai populare destinaţii de city-break din Europa sunt Roma, Paris, Londra, Milano, Bruxelles si Barcelona.
Totodată, a crescut şi cererea de zboruri spre şi dinspre Kathmandu, capitala Nepalului, tendinţă justificată de numărul mare de lucrători care vin să se angajeze în ţara noastră, în special în industrii precum HoReCa, retail sau construcţii.
Sfatul specialistilor este ca biletele de avion să fie rezervate cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare, altfel, tarifele se pot scumpi cu pana la 60%.
La nivel general, preţul mediu pentru zborurile din septembrie a fost de 141 euro în comparaţie cu 168 de euro în august.
Toamna este considerată una dintre cele mai bune perioade pentru rezervarea unei vacanţe, mai ales ca preţurile cazărilor şi ale biletelor de avion sunt mai mici în comparaţie cu cele din sezonul estival, când cererea este mai mare. Tarifele zborurilor de toamnă sunt mai mici faţă de alte luni, cel mai ieftin preţ înregistrat pe platforma agenţiei fiind pentru un zbor pe ruta Cluj-Napoca -Milano, la numai 30 de euro, iar cel mai scump a ajuns la 5.315 euro, pe ruta Bucureşti - Sao Paulo.
Specialiştii Vola.ro recomandă şi cateva trucuri pentru organizarea celor mai accesibile city-break-uri. Pentru zborurile cu plecare din România, cele mai ieftine bilete vor fi cele rezervate duminica, urmate de cele rezervate sâmbata. Invers, cele mai scumpe bilete sunt cele achiziţionate în timpul saptamanii, mai ales miercurea şi joia.
O menţiune specială este intervalul orar al zborului: adesea, zborurile programate în afara intervalului 08:00-21:00 au preţuri semnificativ mai mici. Prin urmare, acestea pot fi o opţiune foarte bună pentru călătorii care se bucură de flexibilitate în ceea ce priveşte ora de sosire la destinaţie.
Vola.ro oferă o gamă completă de servicii de turism pentru persoane fizice şi companii, inclusiv rezervari de bilete de avion, opţiuni de bilete rambursabile, hoteluri, vacanţe, asigurări de călătorie.