Anca Marcu devine, începând cu data de 23 martie 2020, Director de Resurse Umane şi membru al echipei executive Vodafone şi UPC România, raportându-i direct lui Murielle Lorilloux, CEO al companiei, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Potrivit sursei citae, Anca Marcu o va înlocui pe Fragiski Melissa, care a decis să părăsească Vodafone la finalul lunii februarie 2020 pentru a urma o oportunitate profesională externă.
Anca Marcu se alătură echipei Vodafone şi UPC după o carieră de succes în cadrul Lidl România, unde a ocupat funcţia de Director de Resurse Umane şi a reuşit să genereze o importantă transformare a culturii interne a companiei, precum şi să dezvolte un program de management al schimbării.
De asemenwa, înainte de Lidl, aceasta a deţinut numeroase funcţii de conducere, ca de exemplu Director de Resurse Umane în cadrul companiei Novartis şi European Recruitment Lead, iar mai apoi Capability Development Lead, la Accenture.
Pe lângă aceasta, de-a lungul carierei sale a condus programe transformaţionale de HR şi deţine o vastă experienţă în domeniul proiectelor de achiziţie şi fuziune.
Anca Marcu şi-a început cariera alături de Vodafone România, avansând cu succes prin diferite funcţii din cadrul departamentului de resurse umane.
1. Anca Marcu
(mesaj trimis de Buga Coca în data de 03.02.2020, 22:04)
Felicitări și succes în continuare!