Anchor reia lucrările la a doua clădire de birouri din Bucureşti

A.C.
Companii #Imobiliare / 11 septembrie 2014

Anchor reia lucrările la a doua clădire de birouri din Bucureşti

Dezvoltatorul imobiliar Anchor Grup ar putea începe în acest an lucrările pentru finalizarea clădirii de birouri Metropol Center, din Bulevardul Timişoara, cu o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi, a cărei construcţie a fost îngheţată în 2009, transmit surse din presă.

"Ne-am întâlnit cu boardul companiei şi am decis să reluăm dezvoltarea clădirii de birouri Metropol Center, cu o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi. În toamnă am putea să începem construcţia, iar în prezent suntem în faza de selecţie a contractorului general. Peste o săptămână putem să dăm mai multe detalii şi cifre despre proiect", a declarat azi într-o conferinţă de presă Yurdaer Kahraman, global CEO commercial Real Estate Properties Fiba Holding, companie din care face parte Anchor Grup.

Clădirea de birouri este situată în apropiere de centrul comercial Plaza România, deţinut de asemenea de Anchor Grup. Până acum a fost construită structura imobilului, dar dezvoltarea a fost sistată în 2008-2009. Termenul iniţial de finalizare a construcţiei era al doilea semestru al anului 2009.

În 2012, şeful de atunci al Anchor Grup, Ali Ergun Ergen, anunţa reluarea lucrărilor de construcţie şi finalizarea clădirii în 8-9 luni.

Anchor mai deţine o clădire de birouri în aceeaşi zonă, Anchor Plaza, de 27.000 metri pătraţi, centrele comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România, în proces de renovare, investiţie de 25 milioane de euro, şi complexul de locuinţe Incity Residence.

"Bugetul de investiţii pentru cele două centre comerciale este alocat în proporţie de 60% pentru Bucureşti Mall şi 40% pentru Plaza România. La Bucureşti Mall lucrările de renovare au început în luna mai şi sperăm să le finalizăm în 18 luni. Având în vedere modul în care evoluează lucrurile suntem încrezători că le vom finaliza la timp", a declarat Cristian Costache, directorul Bucureşti Mall.

Potrivit reprezentanţilor Anchor Grup, compania a investit în Bucureşti Mall, de la deschidere, în urmă cu 15 ani, până în prezent 60 milioane de euro. Mall-ul are o suprafaţă de 40.500 de metri pătraţi şi a atras circa 170 de milioane de vizitatori în 15 ani.

"Pentru a avea succes un centru ca al nostru are nevoie de 25.000-30.000 de vizitatori zilnici şi ne încadrăm în acest interval. Centrul comercial performează bine în ceea ce priveşte traficul, suntem plăcut surprinşi şi de faptul că veniturile retailerilor s-au stabilizat, iar unii chiar au înregistrat creşteri", a adăugat Kahraman.

Managerul centrului comercial, primul proiect de acest gen din România, a menţionat că vânzările pe metru pătrat din mall se situează în medie la 2.500 de euro pe an, iar faţă de anul trecut în 2014 rulajele sunt în creştere semnificativă.

Renovarea constă în lucrări de structură, reconfigurarea spaţiilor de retail şi în implementarea un design modern.

Anchor a anunţat în urmă cu o lună noi chiriaşi pentru centrele comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România, printre care Subway, Ecco, CCC, Ben Sherman sau Brioche Dorée.

Şi lucrările de renovare ale Plaza România sunt în desfăşurare, inclusiv cele care vizează conversia unei părţi în spaţii de birouri, finalizarea acestora fiind programată pentru finele anului următor, odată cu cele de la Bucureşti Mall.

Grupul a investit din 1997, de când a intrat în România, 350 de milioane de euro. Compania este parte a grupului Fiba Holding, fondat în anul 1987 de omul de afaceri turc Husnu Ozyegin.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb