ANPC a închis Hala Veche Obor în urma controalelor de duminică

M.A.I.
Miscellanea / 25 septembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis ieri decizia de suspendare a activităţii în Hala Veche Obor şi discută astăzi cu operatorii economici pentru a îmbunătăţi situaţia, în urma controalelor efectuate duminică, potrivit unui comunicat al instituţiei.

"În data de 24.09.2019 s-a emis decizia suspendării activităţii în Hala Veche Obor. Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, împreună cu directorul general ANPC Paul Anghel au avut o întâlnire cu administratorii stabilimentului şi s-a convenit ca astăzi, 25.09.2019, la orele 15, să aibă loc o discuţie cu reprezentanţii operatorilor economici din Hala Veche Obor pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru buna desfăşurare a actului de comerţ cu respectarea consumatorului bucureştean", spun reprezentanţii ANPC.

Duminică, inspectorii ANPC au efectuat 41 de acţiuni în Hala Veche Obor. Controalele efectuate au vizat respectarea prevederilor legale atât la comercializarea produselor alimentare, cât şi a celor nealimentare (articolelor textile, produse cosmetice, produse de uz casnic).

În urma acţiunilor de control, s-au aplicat 62 amenzi contravenţionale în cuantum de 713.500 lei şi şapte avertismente, informează acelaşi comunicat.

A fost retrasă definitiv de la comercializare cantitatea de 6.843,95 kg produse alimentare, în valoare de 61.645 lei şi s-au oprit temporar de la comercializare 11.261 produse nealimentare în valoare de 22.776 lei.

De asemenea, a fost propusă măsura complementară de închidere pe o perioadă de până la şase luni a Halei Obor, ce aparţine SC CI-CO SA.

Au fost controlaţi un număr de 32 operatori economici care comercializau produse alimentare. Au fost identificate la comercializare diferite specii de peşte proaspăt depozitat în condiţii necorespunzătoare, preparate de carne şi carne pasăre neetichetate în totalitate şi fără documente de provenienţă, carne de porc depozitată la temperatura mediului ambiant, mezeluri şi lactate fără elemente de identificare şi caracterizare, dar şi fără termene de valabilitate, napolitane, biscuiţi şi fructe confiate, vrac fără elemente de identificare, fără termen de valabilitate, depozitare necorespunzătoare direct pe paviment, conform comunicatului citat.

Măsura opririi definitive de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a fost dispusă pentru produsele care nu erau însoţite de documente de provenienţă, nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principalele elemente de identificare şi caracterizare şi pentru produsele cu data limită de consum depăşită.

În ceea ce priveşte produsele nealimentare, la cei 9 operatori economici controlaţi au fost identificate la comercializare un număr de 11.261 produse nealimentare (produse textile, produse cosmetice, paltoane, bluze, fuste, damigene, capace, borcane, tacâmuri), în valoare de 22.776 lei.

Au fost constatate următoarele deficienţe: lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare, neafişarea certificatului de înregistrare la registrul comerţului, lipsa termenului de valabilitate la produsele cosmetice, a compoziţiei fibroase, a instrucţiunilor de utilizare, a denumirii producătorului, eventuale contraindicaţii şi avertismentele de siguranţă pentru produselor cosmetice, potrivit aceleiaşi surse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb