ANUL TRECUT,  Piraeus Bank România a înregistrat pierderi de 42,7 milioane euro

Adina Lateş
Bănci-Asigurări / 29 martie 2016

Piraeus Bank România a înregistrat pierderi de 42,7 milioane euro anul trecut, dar banca are rezerve de capital de circa 70 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, astăzi, redacţiei.

"În pofida rezultatului negativ obţinut la sfârşitul anului, cu pierderi înregistrate de 42,7 milioane euro, poziţia de capital a băncii este una solidă, banca având rezerve de capital adecvate (capital buffer existent de circa 70 de milioane de euro). La finele anului 2015, Piraeus Bank România a realizat o creştere cu 5% a solvabilităţii, atingând nivelul de 17,3%, o creştere a lichidităţii imediate la 54% (de la 42 % în 2014) şi o rată a creditelor neperformante de 4,3%. De asemenea, banca a realizat o acoperire de peste 100% a creditelor neperfomante prin provizioane şi colaterale", se arată în document.

"Obiectivele băncii au fost cu prioritate cele legate de implementarea planului de restructurare a grupului şi de creşterea solidităţii operaţiunilor, pentru a face faţă celor două mari momente de presiune din cursul anului: pe de-o parte impactul indirect al crizei datoriei suverane din Grecia, pe de altă parte variaţia de curs a francului elveţian, ce a dus la creşterea costului riscului de credit", se arată în comunicat.

"Întreaga activitate a anului 2015 a fost orientată către consolidare, chiar dacă acest lucru a însemnat asumarea unor presiuni pe profitabilitate. Am luat măsuri proactive de administrare a lichidităţii, avem active lichide de 700 milioane de Euro şi un raport credite brute/depozite subunitar de 0,95 faţă de 1,26 la finele anului 2014. Am implementat măsurile de menţinere a lichidităţii, fără a încuraja o politică de pricing ridicată la depozite" a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.

Potrivit sursei citate, veniturile din activitatea de bază s-au ridicat la 71,1 milioane de euro, în scădere cu 10% faţă de 2014, în contextul în care banca s-a axat mai mult pe reaşezarea relaţiilor sale comerciale, încurajând acele relaţii care aduc valoare atât băncii cât şi clienţilor săi. Activitatea de creditare a fost una selectivă, cu focus special în zona IMM-urilor.

Scăderea depozitelor se datorează presiunilor apărute în special în perioada de vară (iunie/iulie), în contextul crizei datoriei suverane a Greciei.

În ciuda rezultatului negativ obţinut la sfârşitul anului, cu pierderi înregistrate de 42, 7 milioane euro, poziţia de capital a băncii este una solidă, banca având rezerve de capital adecvate (capital buffer existent de cca. 70 de milioane de euro).

"Anul 2015 a fost unul greu, dar am anticipat dificultăţile astfel că, prin strategia abordată, indicatorii de capital s-au îmbunătăţit. Caracterul proactiv al politicilor noastre de capital s-a dovedit a fi unul corect, la fel ca şi în 2013-2014 când Piraeus Bank România a integrat ATE Bank România, rezolvând practic o problemă la nivel de sistem prin asumarea unui impact negativ de cca. 150 milioane de euro. Curăţarea bilanţului şi consolidarea din timpul anului 2015 au însemnat pierderi asumate de acţionar, pentru repoziţionarea băncii", a adăugat Cătălin Pârvu.

"Pentru 2016 Piraeus Bank România se va concentra pe integrarea de noi concepte şi modele de business, în paralel cu preocuparea de a consolida baza de venituri, în special prin susţinerea mai intensă a activităţii de creditare şi controlul riguros al costurilor. Va exista o concentrare pe activitatea din oraşele mari şi pe susţinerea prin tehnologie a accesibilităţii serviciilor băncii în toate zonele, atât pentru companii, cât şi pentru clienţii persoane fizice", arată documentul amintit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb