Toate zonele de afaceri ale companiei "Orkla" au raportat anul trecut profituri mai mari decât în anul precedent, atât la sfârşitul trimestrului, cât şi pe întregul an. Şi divizia de Investiţii Financiare a companiei Orkla a creat valoare, înregistrând o rată anuală de revenire de 27,4%. Profitul grupului, înainte de amortizare, a crescut cu 31% în trimestrul IV, ajungând la 1,7 miliarde coroane norvegiene. Profitul total din operare pentru anul trecut a fost de 5,1 miliarde coroane norvegiene înainte de amortizare, în creştere de la 4,5 miliarde coroane norvegiene în 2005.
Dag J. Opedal, preşedintele Grupului şi CEO , a declarat: "Afacerile companiei Orkla au făcut, aproape fără nicio excepţie, mari progrese. În acelaşi timp, am făcut câteva achiziţii şi investiţii importante. Decizia de a investi aproape 3 miliarde de coroane norvegiene în compania Elkem Solar şi achiziţionarea companiilor Dansk Droge (Danemarca), Krupskaya (Rusia), Alufinal (Republica Cehă) şi Royal Brinkers (România) reprezintă proiecte importante de extindere. Divizia bunuri de consum de marcă şi divizia de materiale speciale şi-au îmbunătăţit, şi ele, poziţiile pe piaţă anul trecut".
În domeniul bunurilor de consum de marcă, brandurile Orkla şi-au întărit poziţia pe piaţă şi şi-au sporit veniturile cu aproape 9% în trimestrul IV. Divizia materialelor speciale, compusă din Elkem, Sapa şi Borregaard, a avut de asemenea un trimestru bun, datorat creşterii puternice şi continue a volumelor companiei Sapa şi profitului ridicat realizat prin schimbul financiar puternic.
"Orkla" şi "Alcoa" au pus bazele unei companii de profile de aluminiu
În noiembrie, Orkla şi Alcoa au semnat o scrisoare de intenţie pentru a pune împreună bazele unei noi companii în domeniul în care activează companiile Sapa şi Alcoa: profilele de aluminiu. Orkla va fi acţionarul majoritar al noii companii a cărei înfiinţare este aşteptată în prima jumătate a acestui an. În 2006, câştigurile grupului per acţiune totalizează 54,3 coroane norvegiene în comparaţie cu 28,1 coroane norvegiene în 2005. Contribuţia netă la profit provenită din activităţi întrerupte (Orkla Media) s-a ridicat la 19,9 coroane norvegiene per acţiune.
"Orkla" achiziţionează MTR Foods în India
Orkla a încheiat o înţelegere pentru achiziţionarea companiei MTR Foods din Bangalore, India. MTR Foods este producător de alimente vegetariene procesate, cum ar fi: meniuri gata preparate, amestecuri gata preparate, condimente şi mirodenii. Piaţa de desfacere a produselor MTR Foods este partea de sud a Indiei, iar compania deţine poziţia de lider de piaţă la categoriile respective. Fabrica este localizată în Bangalore. În 2006, veniturile din operarea realizate de MTR Foods au totalizat aproximativ 230 milioane coroane norvegiene, iar forţa de muncă a echivalat cu 1.079 oameni/an. Piaţa de retail din India trece printr-o perioadă de schimbări rapide şi creşteri puternice. Principalii acţionari ai companiei sunt: Familia Maiya, JPMorgan Global Packaged Foods Ltd., Indocean Packaged Foods Ltd. şi Magnus Capital Corporation Ltd. Unul dintre acţionari trebuie să primească aprobarea din partea autorităţilor indiene pentru a-şi putea vinde acţiunile pe care le deţine în MTR Foods.