APROAPE DE FALIMENT Zaremba, PCC: "Viitorul Oltchim este mai degrabă tragic"

Reporter: Aţi cerut ca statul să elaboreze planul de reorganizare a "Oltchim", însă propunerea a fost respinsă. Ce ştiţi despre planul elaborat de administratorul judiciar, care nu a fost încă publicat?

Wojciech Zaremba: Din perspectiva de afaceri, planul de reorganizare al administratorului judiciar (n.r. consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL) - atât cât cunoaştem despre acest plan - este cu totul nerealist, premisa pe care el a fost elaborat fiind reprezentată mai degrabă de dorinţele fără temei ale administratorului judiciar, decât de situaţia reală a companiei.

Intenţia PCC SE nu este aceea de a critica fără fond planul administratorului judiciar, dar argumentele critice susţinute de PCC SE sunt sprijinite substanţial de faptul că, până în prezent, niciun investitor nu a depus vreo ofertă la niciuna dintre cele trei etape pentru selectarea unui investitor stabilite pe parcursul reorganizării Oltchim SA.

Mai concret, există anumite aspecte cu privire la acest plan ce fac implementarea sa aproape imposibilă. Unul dintre aceste aspecte se referă la ideea centrală a planului, şi anume transferul activelor de la Oltchim SA către Oltchim SPV. Acest transfer ar trebui să dureze, în opinia administratorului judiciar, aproximativ nouă luni, însă această perioadă poate fi mult mai lungă. În al doilea rând, activele nu sunt transferate împreună cu licenţele şi permisele aferente lor. Prin urmare, odată activele transferate, noi aprobări / autorizaţii / licenţe / permise trebuie obţinute de noul SPV care să permită funcţionarea acestor active conform legii. Nu există niciun indiciu cu privire la durata reală în care toate aceste permise ar putea fi obţinute, şi nici cu privire la fondurile reale ce ar fi necesare în acest sens. De fapt, planul de reorganizare elaborat de către administratorul judiciar - atât cât se cunoaşte din acesta - pune orice investitor într-o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte durata, costurile, activele de transferat, însă, pe de altă parte, plasează asupra investitorului respectiv o presiune extrem de mare, cum ar fi garanţia de 10 milioane de euro care, în contextul actual, este foarte posibil să fie pierdută integral.

În opinia noastră, ceea ce s-a întâmplat până acum indică în mod clar faptul că administratorul judiciar nu are nicio soluţie pozitivă pentru Oltchim SA. Atunci când este întrebat despre planul de reorganizare, administratorul judiciar continuă să susţină că acesta este gata, însă nu poate fi încă prezentat deoarece nu ne aflăm încă în "etapa procedurală" de a-l prezenta, adică tabelul definitiv al creditorilor nu a fost încă finalizat. Cu toate acestea, când este întrebat cu privire la motivele pentru care tabelul definitiv al creditorilor nu a fost încă finalizat, administratorul judiciar afirmă că există încă litigii ce nu au putut fi încă soluţionate.

Această situaţie ridică suspiciuni. Nu putem crede că reprezentanţii administratorului judiciar sunt avocaţi atât de slabi încât sunt incapabili să soluţioneze cele câteva litigii minore iniţiate de cei câţiva creditori, pentru a putea finaliza tabelul definitiv de creanţe în timp util. Aceasta pare mai degrabă o încercare a administratorului judiciar de a amâna soluţionarea litigiilor, astfel încât tabelul definitiv de creanţe să nu fie finalizat, astfel încât administratorul judiciar să nu fie obligat să prezinte planul de reorganizare în termen de o lună.

Trebuie să mai luăm în considerare şi faptul că, în toată această perioadă - în care prezentarea planului de reorganizare este în mod continuu amânată, în timp ce societatea se apropie tot mai mult de faliment - administratorul judiciar este îndreptăţit în continuare la onorariul său, astfel: un onorariu fix de 40 de mii de euro pe lună (exclusiv TVA), datorat de la deschiderea procedurii de insolvenţă şi până la finalizarea acesteia, precum şi un onorariu procentual de 4% (exclusiv TVA) aplicat sumelor distribuite creditorilor în cazul confirmării planului de reorganizare, precum şi sumelor obţinute din valorificarea activelor societăţii, precum şi obţinute din recuperarea creanţelor litigioase.

Un exemplu al atitudinii total indiferente a administratorului judiciar faţă de Oltchim s-a putut observa în cadrul ultimei adunări generale a acţionarilor a societăţii, când un reprezentant al Rominsolv SPRL i-a informat pe acţionari că, potrivit legii, societatea poate ieşi din procedura insolvenţei în două modalităţi: fie prin reorganizarea sa, fie prin faliment. Poate că pentru administratorul judiciar "viitorul" Oltchim SA, fie reorganizat, fie în faliment, este irelevant, având în vedere faptul că administratorul judiciar îşi va primi onorariul indiferent de procedura urmată.

În consecinţă, situaţia dezastruoasă a Oltchim - continua acumulare de pierderi, deteriorarea instalaţiilor, obligaţiile de mediu, problemele avute cu angajaţii actuali şi cu cei disponibilizaţi, toate acestea nu reprezintă o problemă reală pentru administratorul judiciar şi nu sunt în detrimentul acestuia - având în vedere faptul că aceştia continuă să-şi primească onorariul indiferent de rezultatul procedurii de insolvenţă - aşa cum sunt în detrimentul acţionarilor Oltchim SA şi societăţii însăşi.

În opinia noastră, viitorul Oltchim SA este mai degrabă tragic, compania fiind extrem de aproape de faliment. Din păcate, ne aflăm în perioada de campanie electorală, în care vom vedea dacă statul român înţelege totuşi să-şi asume obligaţiile faţă de Oltchim SA, şi vom vedea acest lucru în cadrul următoarei adunări generale a acţionarilor.

Reporter: La ce capacitate funcţionează "Oltchim"?

Wojciech Zaremba: Conform afirmaţiilor administratorului judiciar şi administratorului special (n.r. Bogdan Stănescu), Oltchim funcţionează la o capacitate de aproximativ 20%, iar funcţionarea la această capacitate nu va face niciodată societatea să fie profitabilă.

Problema principală este reprezentată de lipsa fondurilor. Societatea poate gestiona această problemă temporar, prin utilizarea unor relaţii speciale, precum în cazul Lukoil, însă nicio strategie pe termen mediu sau lung nu se poate dezvolta pe baza unui asemenea model. Ceea ce s-a întâmplat recent în cazul Lukoil reprezintă un exemplu foarte bun cu privire la riscurile cu care se confruntă Oltchim SA pentru faptul că depinde integral de un singur furnizor. Faptul că Lukoil opreşte furnizarea de materie primă atrage în mod evident imposibilitatea Oltchim SA de a-şi continua activitatea.

Mai mult, un alt exemplu foarte bun în acest sens este reprezentat şi de cazul CET Govora, care este singurul furnizor de electricitate şi abur industrial pentru Oltchim. Combinatul are datorii istorice imense faţă de CET Govora, de peste 200 milioane de lei (peste 63 de milioane de lei după intrarea în insolvenţă, şi 136,9 milioane lei, înainte de intrarea în insolvenţă). Având în vedere cuantumul imens al acestor datorii, precum şi faptul că societatea continuă să acumuleze datorii, consiliul de administraţie al CET Govora a decis să oprească furnizarea de abur industrial către Oltchim SA. În faţa unei asemenea probleme atât de serioase, conducerea Oltchim nu a identificat o altă soluţie decât să solicite Ministrului Economiei - Constantin Niţă, să intervină în sensul de a convinge conducerea CET Govora să continue furnizarea de materie primă către Oltchim.

Această situaţie reprezintă, pe de o parte, un caz clasic de ajutor de stat, iar, pe de altă parte, demonstrează o totală lipsă de competenţă profesională.

Desigur că o asemenea "intervenţie" nu rezolvă problemele companiei, ci doar prelungeşte situaţia bolnavă în care se află societatea pentru mai mult timp. De asemenea, această situaţie pune în pericol însăşi existenţa CET Govora, care de altfel este singurul furnizor de apă caldă şi căldură în judeţul Vâlcea.

Mai mult, există dubii şi cu privire la repornirea cu succes a instalaţiilor de oxo-alcooli. Aceste instalaţii au fost oprite acum trei ani, iar pentru redeschiderea lor sunt necesare fonduri foarte mari. Nu este clar dacă suma de 1,5 milioane de euro (n.r. împrumutul acordat de societatea RCS&RDS) poate fi suficientă pentru repornirea cu succes a acestor instalaţii şi funcţionarea lor profitabilă. De asemenea, din punct de vedere tehnic, Oltchim nu poate produce cantitatea suficientă de CO2 necesară pentru funcţionarea adecvată a acestor instalaţii. În plus, inexistenţa unei furnizări permanente şi consecvente de propilenă (vezi cazul Lukoil, menţionat mai sus) ca şi materie primă necesară face imposibilă funcţionarea acestor instalaţii în mod constant şi profitabil.

Însă poate cel mai important aspect se referă la piaţă. Oltchim a dispărut de pe piaţa de oxo-alcooli acum trei ani, iar acum va fi extrem de dificil pentru societate să recâştige chiar şi o parte redusă din această piaţă.

În opinia noastră, este foarte dificil pentrru companie să vândă oxo-alcoolii, existând riscul major ca produsele finite să rămână pe stoc, societatea neavând nicio posibilitate de a le vinde. În opinia PCC SE, repornirea bruscă a acestor instalaţii, în lipsa unei strategii coerente şi fundamentate, reprezintă doar un succes de propagandă, având în vedere că producţia pe stoc fără a avea o piaţă nu poate genera profit, ci va crea doar costuri suplimentare pentru societate.

Reporter: Care este situaţia salariaţilor "Oltchim"?

Wojciech Zaremba: În primul rând, este o situaţie cu totul anormală ca 2.300 de salaraţi să continue să vină la muncă în fiecare zi şi doar câţiva dintre ei să aibă efectiv ceva de făcut la locul de muncă. O asemenea situaţie generează doar frustrare şi dezamăgire printre muncitori.

Mai mult, salariile continuă să fie plătite cu o întârziere de 2,5 luni, identic cu ceea ce se întâmpla şi înainte de intrarea în insolvenţă, ceea ce demonstrează că nimic nu s-a îmbunătăţit cu adevărat în cele 21 de luni de "reorganizare".

În plus, atitudinea Oltchim faţă de cei aproximativ o mie de salariaţi disponibilizaţi este cu totul imorală şi inacceptabilă, având în vedere faptul că aceşti salariaţi au fost concediaţi fără a primi însă salariile compensatorii ce li se cuveneau conform legii. Însă, ceea ce este şi mai anormal, chiar dacă aceşti salariaţi nu şi-au primit salariile compensatorii la care aveau dreptul conform legii, impozitele la aceste sume au fost plătite la buget, ca şi cum salariile ar fi fost achitate în întregime. În ciuda faptului că aceşti oameni, ale căror vieţi depind integral de aceste sume de bani, protestează de ani întregi în faţa sediului companiei, prefecturii, primăriei etc, ei nu au primit altceva decât promisiuni goale. Suma totală pe care Oltchim trebuie să o plătească pentru a achita salariile compensatorii are un cuantum de 8,7 milioane de euro, fiind evident faptul că societatea nu are nicio posibilitate de a achita această sumă.

Similar cazului salariaţilor disponibilizaţi de Petrom la Arpechim, şi angajaţii concediaţi de Oltchim pot da în judecată statul român în faţa CEDO, pentru încălcarea drepturilor lor şi ale familiilor lor.

Reporter: La cât se ridică obligaţiile de mediu ale Oltchim?

Wojciech Zaremba: Un aspect esenţial la toate companiile ce activează în sectorul chimic se referă la obligaţiile de mediu.

În ceea ce priveşte Oltchim, obligaţiile de mediu datorate de societate, doar referitoare la locaţia din Râmnicu Vâlcea, depăşesc 107 milioane de euro. Acesta este însă doar un cost estimat, fiind necesară calcularea costurilor actualizate, la nivelul anului 2014.

Autorizaţia Integrată de Mediu aferentă Oltchim expiră la data de 31.12.2014, iar orice nouă autorizaţie sau prelungire a acesteia va include toate aceste obligaţii.

Oltchim nu poate achita aceste sume aferente obligaţiilor de mediu, ceea ce înseamnă că societatea va continua să fie dependentă de voinţa autorităţilor statului cărora li se va solicita în continuare să arate o bunăvoinţa "specială" faţă de Oltchim.

Orice societate privată ce ar fi avut probleme similare de mediu ar fi fost tratată într-o manieră cu totul distinctă de către autorităţile statului.

Cuantumul aferent obligaţiilor de mediu ale Oltchim este aproape egal cu valoarea de lichidare a combinatului.

Aceste obligaţii de mediu (spre deosebire de creanţele stabilite în tabelul definitiv de creanţe) nu pot face obiectul unei reduceri prin planul de reorganizare.

Având în vedere cuantumul uriaş al acestor obligaţii, precum şi faptul că incapacitatea Oltchim de a achita aceste sume afectează şi posibilitatea companiei de a redeschide anumite instalaţii şi de a le face funcţionale, este obligatoriu ca planul de reorganizare să trateze aceste aspecte cu maximă atenţie.

Reporter: În aceste condiţii, cum aţi descrie situaţia actuală de la Oltchim?

Wojciech Zaremba: Cea mai bună modalitate de a descrie situaţia curentă a companiei se regăseşte într-un articol de presă publicat recent, conform căruia, într-o listă ce menţionează societăţile din România care au înregistrat cele mai mari pierderi în anul 2013, Oltchim deţine primul loc. Pierderile înregistrate de Oltchim în 2013 au fost de 220 milioane de euro.

Conform situaţiilor financiare publicate pe pagina de internet a societăţii, Oltchim a înregistrat deja, în primele opt luni ale anului 2014, piederi de aproximativ 33 milioane de euro.

Comparând rapiditatea cu care s-au înregistrat pierderi la Oltchim înainte şi după intrarea în insolvenţă, este evident faptul că societatea acumulează pierderi după intrarea în insolvenţă cu o viteză mult mai mare decât înainte de intrarea în insolvenţă.

Mai trebuie menţionat faptul că toate datoriile înregistrate după deschiderea procedurii insolvenţei se adaugă la cele anterioare şi vor avea prioritate la plată.

Reporter: Care sunt propunerile PCC SE referitoare la planul de reorganizare al Oltchim ?

Wojciech Zaremba: PCC SE şi-a exprimat opinia potrivit căreia compania Oltchim are nevoie să fie restructurată, cu mult timp înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, încă din 2011-2012. Opinia PCC SE în acest sens era fundamentată pe evoluţia situaţiei economico-financiare a companiei, precum şi pe schimbările reflectate în piaţă.

PCC SE şi-a exprimat în mod repetat opiniile în această privinţă atât faţă de reprezentanţii Ministerului Economiei, cât şi faţă de conducerea companiei. Din păcate, nimeni nu a luat în considerare opiniile noastre, iar compania a continuat să funcţioneze bazându-se pe un model economic greşit, contradictoriu faţă de tendinţele pieţei, continuând prin urmare să acumuleze pierderi.

După eşecul privatizării în 2012, PCC SE era mai convinsă ca niciodată că nu mai există şanse pentru ca insolvenţa companiei să fie evitată. Cu toate acestea, într-o ultimă tentativă de a evita insolvenţa societăţii, PCC SE a propus statului român, în noiembrie 2012, un concept de reorganizare a Oltchim. Din păcate, nici această propunere nu a fost luată în considerare, PCC SE neprimind niciun răspuns nici de această dată.

După deschiderea procedurii insolvenţei în ianuarie 2013, PCC SE a afirmat în mod repetat faptul că Oltchim este cea mai în măsură să elaboreze propriul plan de reorganizare. Crezând în această idee, PCC SE a încercat în mod repetat şi în diverse moduri să determine compania şi statul să-şi asume elaborarea planului de reorganizare bazându-se pe situaţia economică şi socială reală a societăţii, precum şi pe standardele actuale de afaceri aplicabile industriei chimice şi tendinţelor reflectate în piaţă.

Iniţial, PCC SE a solicitat, în cadrul adunării generale a acţionarilor din aprilie 2013, înfiinţarea de către administratorul special a unui comitet intern al companiei, în vederea elaborării planului de reorganizare. Din acest comitet ar fi făcut parte orice persoană / entitate interesată să participe la elaborarea planului, incluzând acţionari şi creditori. Această propunere a fost respinsă de către statul român în adunarea generală sus-menţionată.

În al doilea rând, în cadrul aceleiaşi adunări generale a acţionarilor, PCC SE a prezentat acţionarilor propria sa viziune asupra planului de reorganizare a Oltchim, drept punct de plecare pentru o viitoare dezbatere cu privire la reorganizarea companiei. Nu a existat nicio urmare nici cu privire la această propunere a noastră.

21 de luni mai târziu de la deschiderea procedurii insolvenţei, PCC SE a solicitat în cadrul adunării generale a acţionarilor din 9 octombrie 2014 ca statul român, în dubla sa calitate de acţionar majoritar, dar şi de creditor principal al societăţii, să-şi asume elaborarea planului de reorganizare. Din păcate, şi această propunere a fost respinsă de către statul român.

Într-o ultima încercare de a determina societatea să-şi asume elaborarea planului de reorganizare, PCC SE a depus o solicitare pentru convocarea unei noi adunări generale a acţionarilor, având ca punct pe agendă elaborarea de către administratorul special al companiei - persoană desemnată de către statul român - a planului de reorganizare, astfel încât acest plan să facă obiectul unei viitoare aprobări în cadrul unei viitoare adunări generale a acţionarilor şi să devină planul societăţii debitoare însăşi (planul de reorganizare al Oltchim).

Conform legii aplicabile, adunarea generală a acţionarilor trebuie să aibă loc în termen de maxim 60 de zile de la primirea solicitării noastre. Însă acesta este termenul maxim, administratorul judiciar putând totuşi convoca adunarea generală imediat. În opinia noastră, perioada în care va fi convocată această adunare generală a acţionarilor va reprezenta un indicator elocvent al intenţiei reale a statului în ceea ce priveşte Oltchim, îndeosebi în contextul actual în care societatea are nevoie de acţiune imediată.

Noi nu putem anticipa rezultatul votului în această adunare generală a acţionarilor (nu am putut anticipa, de altfel, nici faptul că statul va refuza să voteze pentru elaborarea planului de reorganizare în cadrul ultimei adunări generale), însă ceea ce ştim sigur este că Oltchim are nevoie de acţiune imediată, iar statul poate demonstra că urmăreşte interesul real al companiei doar dacă votează în favoarea acestui punct pe ordinea de zi în cadrul următoarei adunări generale a acţionarilor (ca planul de reorganizare să fie elaborat de către administratorul special).

Reporter: Ce măsuri concrete a luat PCC pentru sprijinirea Oltchim?

Wojciech Zaremba: PCC SE a transmis în mod repetat statului român propuneri de sprijin pentru Oltchim, care să ajute compania să-şi continue activitatea chiar şi după intrarea în insolvenţă.

În acest scop, PCC SE a făcut o propunere de creare a unei asocieri în participaţiune cu Oltchim, în temeiul căreia compania ar fi pus la dispoziţia asocierii în participaţiune instalaţiile şi forţa de muncă, în timp ce PCC SE ar fi pus la dispoziţie fondurile necesare şi expertiza. În ciuda faptului că această propunere de creare a unei asocieri în participaţiune cu PCC SE nu s-a concretizat, Oltchim a implementat acest model mai târziu, cu privire la instalaţiile de oxo-alcooli.

Având în vedere eşecul propunerii sus-menţionate, PCC SE a făcut o altă propunere, şi anume aceea de a încheia un contract de procesare, în temeiul căruia PCC SE ar fi furnizat materiile prime, în timp ce Oltchim ar fi urmat să le proceseze şi să vândă produsele finite.

În ambele situaţii menţionate mai sus, PCC SE nu a privit aceste modalităţi de colaborare cu Oltchim drept oportunităţi de afaceri, astfel încât nu a solicitat prin contract o marjă de profit, ci doar acoperirea costurilor, acest lucru fiind impus de reglementările fiscale aplicabile companiei în Germania.

În ambele situaţii, au fost schimbate drafturi de contract între PCC SE şi Oltchim, însă nu s-a semnat niciun contract.

Mai trebuie menţionat şi faptul că, înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, PCC SE a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Oltchim SA, în baza căreia PCC SE a finanţat achiziţionarea de materii prime în cuantum de aproximativ 1 milion de euro, primind în schimb cantitatea aferentă de produse finite.