ARB: 31% dintre persoanele care utilizează produse şi servicii bancare deţin credite în momentul de faţă

S.B.
Bănci-Asigurări / 14 decembrie 2022

31% dintre persoanele care utilizează produse şi servicii bancare deţin credite în momentul de faţă

Gradul de incluziune financiară în rândul adulţilor din România a ajuns la 68% la jumătatea anului 2022, iar 31% dintre persoanele care utilizează produse şi servicii bancare deţin credite în momentul de faţă, arată o cercetare de piaţă realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) şi comandată de Asociaţia Română a Băncilor, informează Agerpres.

Cercetarea de piaţă "Sistemul bancar în percepţia românilor: creditarea şi incluziunea financiară a românilor" a relevat trei profile ale debitorilor români, 46,9% dintre consumatori fiind incluşi la profilul hiper utilizatorului, 37,7% la profilul utilizatorului de credite de nevoi personale şi 15,4% la profilul utilizatorului de credit ipotecar.

"Gradul de incluziune financiară în rândul adulţilor a ajuns la 68% în România la jumătatea anului 2022, iar 31% dintre persoanele care utilizează produse şi servicii bancare au declarat că deţin credite în momentul de faţă. Cercetarea de piaţă arată că 86% dintre debitori au declarat că au accesat credite de la bănci, 8% de la IFN (Instituţii Financiare Nebancare), 5% de la ambele şi 1% nu au răspuns. Rata creditelor neperformante a scăzut până la 2,87% în luna octombrie 2022. Băncile au aplicat măsuri de sprijin pentru clienţii aflaţi în dificultate financiară, inclusiv prin refinanţarea creditelor", potrivit cercetării.

Consumatorul utilizator de credite de nevoi personale este mai degrabă bărbat, din mediul rural, cu studii elementare sau medii. 79% dintre respondenţii încadraţi la acest profil au accesat credite de nevoi personale şi pentru 92% valoarea totală a tuturor creditelor pe care le-au contractat este sub 10.000 euro. În 94% dintre cazuri, creditele au fost contractate de la bancă.

Utilizatorii se declară, per total, foarte mulţumiţi de interacţiunea cu băncile, de la rapiditatea cu care au obţinut creditul până la interacţiunea cu personalul băncii, se arată în cercetarea de piaţă.

"Comportamentul de plată a creditelor arată că 77% dintre respondenţii incluşi la acest profil reuşesc să îşi plătească ratele la zi, 27% au solicitat la un moment dat amânarea plăţii ratelor şi 55% au optat pentru o refinanţare. Aproximativ 66% dintre utilizatorii încadraţi la acest profil au venituri lunare de sub 4000 lei. 44% dintre persoanele incluse la acest profil trăiesc în sudul României, iar 37% în regiunea Transilvania - Banat", potrivit analizei.

Utilizatorul este mai puţin digitalizat, interacţionează cu o singură bancă sau maxim două, iar 50% îşi ţin evidenţa în minte a veniturilor şi cheltuielilor şi doar 19% pe hârtie. Deşi 54% dintre utilizatori au smartphone în gospodărie şi îl utilizează, 31% nu au şi nu utilizează smartphone. Doar 17% folosesc aplicaţii de Mobile/online banking şi doar 2% au portofel electronic. Mai mult de jumătate dintre persoanele de la acest profil (54%) folosesc fie mai mult numerar, fie numai numerar în tranzacţiile de zi cu zi.

Pe de altă parte, profilul hiper utilizatorului de credite arată că acesta este bărbat, locuieşte în mediul urban şi are studii medii. 50% dintre utilizatorii încadraţi la acest profil au venituri lunare între 4.000 - 10.000 lei, iar 52% trăiesc în regiunea de Sud a României şi 34% în regiunea Transilvania - Banat. Aproximativ 76% dintre aceştia au credit de nevoi personale şi 16% au credit pentru produse luate în rate. Pentru 74% valoarea totală a tuturor creditelor pe care le-au accesat este sub 10.000 euro, iar pentru 24%, valoarea totală este între 10.000 şi 30.000 euro.

"Peste trei sferturi dintre persoanele de la acest profil (77%) au credite de la bancă, 13% de la IFN şi 10% de la ambele. Aproximativ 76% reuşesc să îşi plătească ratele la zi, iar 4% nu reuşesc să şi le plătească, dar 45% au optat pentru refinanţare şi 16% au solicitat la un moment dat amânarea plăţii ratelor", se menţionează în analiza de piaţă comandată de ARB.

În schimb, hiper utilizatorul are un grad mediu spre ridicat de digitalizare şi foloseşte între una şi trei bănci. Aproximativ 38% dintre utilizatorii încadraţi la acest profil ţin evidenţa veniturilor şi cheltuielilor în minte, iar 20% utilizează o aplicaţie de tip Internet / Mobile Banking în acest scop. 87% au smartphone în gospodărie şi utilizează, 89% au aplicaţii de Mobile/ online banking şi 22% au portofel electronic. Dintre utilizatorii încadraţi la acest profil, 48% fac plăţi folosind în egală măsură numerar şi card.

Consumatorul utilizator de credit ipotecar/imobiliar este preponderent bărbat din mediul urban cu studii superioare, iar 87% dintre aceştia au venituri lunare de peste 4.000 lei. Jumătate dintre persoanele încadrate la acest profil (50%) trăiesc în sudul României şi o treime (36%) în regiunea Transilvania - Banat. 94% dintre debitorii aferenţi acestui profil au credit ipotecar/imobiliar. Pentru 38% valoarea totală a tuturor creditelor pe care le au este între 10.000 şi 30.000 euro, pentru 36%, valoarea totală este între 30.000 şi 60.000 euro, iar 22% au credite de peste 60.000 euro.

Din analiza comportamentului de plată rezultă că sunt cei mai buni platnici, 96% reuşesc să îşi plătească ratele la zi, doar 7% au solicitat la un moment dat amânarea plăţii ratelor şi 29% au optat pentru o refinanţare. Utilizatorii aferenţi acestui profil au credite numai de la bancă, în proporţie de 99%, şi folosesc de regulă două bănci, dar şi o singură instituţie de credit sau trei bănci.

Potrivit cercetării, aceşti utilizatori sunt puternic digitalizaţi, 96% fac plăţi folosind Internet/ Mobile Banking şi 69% folosesc mai mult cardul pentru a face plăţi. Aproximativ 98% au smartphone în gospodărie şi utilizează, 98% au aplicaţii de mobile/ online banking şi 47% au portofel electronic. 74% dintre utilizatori folosesc mai mult cardul sau numai cardul în tranzacţiile de zi cu zi.

"Profilul persoanelor înclinate în mod deosebit către creditele ipotecare, dar şi al hiper utilizatorilor se diferenţiază în primul rând în termeni de mediu de rezidenţă, în raport cu celălalt cluster, având de departe o aură urbană. În timp ce locuitorii din mediul rural au adesea acces la gospodăria familiei, cei din mediul urban sunt nevoiţi să acceseze împrumuturi pentru a se putea muta din gospodăria familiei", relevă analiza citată.

Regiunea Sud (Muntenia) este mult mai predispusă în a genera profiluri ale utilizatorilor de credite ipotecare sau hiper utilizatorilor, iar acest aspect poate fi un descriptor economic, dar poate vorbi şi despre un nivel de alfabetizare economică mai mare, potrivit cercetării de piaţă. Totuşi, nu este de neglijat că în regiunea Sud întâlnim şi zona metropolitană a Bucureştiului, iar acest element generează creşterea nivelului de alfabetizare şi de nevoi financiare.

Sondajul de opinie a fost realizat în luna iulie 2022 la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor şi cu sprijinul Institutului Bancar Român pe un eşantion de 1.066 respondenţi adulţi care utilizează produse şi servicii bancare, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb