ARIR: Piaţa de capital are nevoie de cât mai multe companii listate

J.P.
Piaţa de Capital / 25 noiembrie 2020

Piaţa de capital are nevoie de cât mai multe companii listate

Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) în parteneriat cu USH Pro Business a organizat evenimentul online "Atragerea de capital prin bursă şi drumul către reuşită". Reprezentanţii Bursei de Valori şi ai companiilor prezente în piaţa de capital sunt încrezători în perspectivele oferite şi, deşi volatilitatea a fost mare, anul 2020 a adus multe oportunităţi. Pentru a dezvolta piaţa este esenţial să creştem comunitatea locală de investitori şi să aducem cât mai multe companii la Bursă, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti: "Este foarte important să avem un dialog cu companiile şi să le familiarizăm cu mecanismele pieţei de capital pentru ca antreprenorii să înţeleagă pe deplin avantajele acesteia. Am văzut din ce în ce mai multe companii mici şi mijlocii care accesează piaţa de capital şi sper ca acest trend să continue. Prioritatea numărul unu a Bursei de Valori Bucureşti este dezvoltarea comunităţii locale de investitori astfel încât să avem o participare mult mai mare a populaţiei din România la piaţa de capital."

Alexandru Stânean, CEO TeraPlast: "Anul acesta a fost un an excepţional pentru TeraPlast. Am început anul cu includerea în indicele principal al Bursei şi am fost una dintre cele trei companii româneşti incluse în indicii FTSE Russell, în timp ce randamentul adus investitorilor a fost de 96%. Ne-am bucurat de o lichiditate record sprijinită şi de performanţa operaţională care a dat încredere investitorilor în Bursă. Faptul că suntem prezenţi pe piaţa de capital de peste 12 ani ne face să fim încrezători în piaţa de capital din România. Ne-am dori să nu fim singura companie din domeniul materialelor de construcţii listată pentru că bursa are nevoie de cât mai mulţi emitenţi şi perspectivele sunt foarte bune."

Giacomo Billi, CEO Alive Capital: "Planurile Alive Capital sunt de a investi în unităţi de producţie de energie regenerabilă existente şi de a dezvolta altele. Această strategie a fost definită pentru a ne putea consolida poziţia în piaţă. Pentru a susţine financiar obiectivele nu am accesat niciodată linii de finanţare sau de credit însă, pentru a dezvolta şi capitaliza compania la momentul prezent şi pentru a ne susţine planul de afaceri destul de ambiţios, am ales ca formă de finanţare, o emisiune de obligaţiuni. Considerăm că este cea mai eficientă formă pentru noi şi putem vorbi chiar despre conceptul de "green bond" pentru prima dată în România. Astăzi, în România este nevoie 100% de investiţii în domeniul energiei regenerabile, un domeniu care ia amploare în toată Europa unde există deja investitorii foarte activi."

Daniela Şerban, Preşedinte şi Co-fondator ARIR: "Unul din obiectivele ARIR este susţinerea dezvoltării pieţei de capital şi extinderea comunităţii companiilor listate la bursă, iar evenimentele de acest tip vin în sprijinul acestui deziderat. Piaţa de capital este locul unde surplusul de bani întâlneşte cererea de bani şi aici vorbim de miliardele din depozitele bancare din România, din conturile fondurilor de investiţii, ale fondurilor de pensii sau de investitorii străini care sunt în căutare de noi oportunităţi de investiţii. Oportunităţile pe care piaţa de capital le oferă companiilor în căutare de noi surse de finanţare sunt foarte mari, iar cei care au depăşit cu brio această perioadă de criză pot beneficia de ele. Ei vor fi cei care pot sprijini revenirea pieţei de capital şi a economiei în general."

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PE FRONTUL DE VEST , NIMIC NOU !!!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb