Armata ucraineană a afirmat că Rusia a lansat 75 de rachete asupra Ucrainei în această dimineaţă, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ale ţării, informează AFP şi Reuters, potrivit Agepres.
"În dimineaţa zilei de luni, agresorul a lansat 75 de rachete, (dintre care) 41 au fost doborâte de apărarea noastră aeriană", a anunţat pe Telegram comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, precizând că Rusia a utilizat "drone de luptă".
Mai multe explozii au avut loc luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev, precum şi în oraşele Lvov, Ternopil şi Dnipro, după ce Moscova a acuzat Ucraina că a orchestrat puternica explozie ce a avariat podul-cheie care leagă Rusia şi Peninsula Crimeea, informează agenţiile de presă internaţionale.
Radioul public ucrainean a informat, citând serviciile de urgenţă, că exploziile de la Kiev au cauzat morţi şi răniţi, însă nu au fost prezentate cifre. Puţin mai târziu, poliţia ucraineană a anunţat că cel puţin 5 persoane au fost ucise şi alte 12 au fost rănite în seria de bombardamente care a lovit Kievul luni dimineaţa, potrivit unui prim bilanţ.
"În acest stadiu, se cunoaşte că sunt cinci morţi şi 12 răniţi", a informat poliţia ucraineană pe Facebook, precizând că "majoritatea bombardamentelor" au avut loc în "centrul capitalei" ucrainene.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2022, 13:06)
Ukraina v a fii spulberata... Russia abia acum incepe adevarata operatiune militara in Ucraina...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2022, 14:55)
Micile rautati rusesti dupa ce o iau inca odata in freza, se razbuna pe civili pentru ca nu au nici o sansa cu armata ucrainiana, strategie de armata medievala...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2022, 17:27)
Ucraina numai cu technica militara occidentala,
nu poate face fata rusilor,
NATO daca nu vine cu trupe, puciul cu Zelenski
va lua sfarsit in curand
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2022, 19:17)
La miile de rachete aruncate aiurea ce mai conteaza 75?