ARR: Control la sediul operatorilor de transport rutier

F.A.
Miscellanea / 15 iulie 2011

Autoritatea Rutieră Română a continuat în perioada 04 - 10 iulie, acţiunile de control la sediul operatorilor de transport rutier persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale care au emis în perioada 2009 - 2011 bilete şi abonamente elevilor, pentru decontarea de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, informează un comunicat de presă remis redacţiei. În urma verificărilor şi acţiunilor de control s-a constatat faptul că nu au fost înregistrate cazuri în care operatorii de transport să nu îndeplinească condiţiile care au stat la eliberarea licenţelor de traseu, în 85% din cazuri nu au existat diferenţe de preţ între abonamentele eliberate la elevi şi cele eliberate altor categorii de călători, în 15% din cazuri preţul unui abonament eliberat la elev este mai mic decât preţul unui abonament eliberat la alte categorii de călători, în 45% din cazuri operatorii de transport persoane au tarife mai mici decât cele prezentate ca fiind decontate, în 35% din cazuri decontarea cheltuielilor de transport pentru elevi nu a fost făcută conform prevederilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb