ASEBUSS: 70% dintre managerii români au lansat un produs sau un serviciu nou în ultimul an

V.S.
Miscellanea / 27 septembrie 2023

Ovidiu Dîmbean-Creţa, Rector ASEBUSS

Ovidiu Dîmbean-Creţa, Rector ASEBUSS

Peste 70% dintre managerii şi antreprenorii din România au lansat un produs, un serviciu sau un proces nou în organizaţia pe care o conduc în ultimul an, iar ca urmare a acestei decizii, în unele cazuri, creşterea vânzărilor a fost cu până la 25%, arată rezultatele sondajului "Indicele de investiţii al ASEBUSS", o cercetare trimestrială care oferă o imagine complexă asupra climatului investiţional din companiile din România, conform comunicatului remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, pentru unii respondenţi investiţia în inovaţie nu a adus o creştere a vânzărilor până în prezent, însă a avut un impact pozitiv în îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii, în timp ce alţii au obţinut deja creşteri ale veniturilor cuprinse între 1 şi 25% ca urmare a noului produs sau serviciu dezvoltat. Pe de altă parte, lipsa de finanţare pentru inovaţie, lipsa unor potenţiali clienţi pentru produsul sau serviciul respectiv, precum şi deficitul de personal calificat au fost factorii principali pentru care aproape o treime dintre respondenţii sondajului ASEBUSS au decis să nu facă investiţii în bunuri sau servicii noi în acest an.

Sursa precizează că pachetul de măsuri care vizează unele creşteri de taxe şi creşterea costurilor fixe sunt principalii factori care ar putea reduce din bugetele de investiţii din anii următori, fiind menţionaţi de către aproximativ 60% dintre absolvenţi. De asemenea, deficitul de personal, creşterea dobânzilor bancare şi efectele războiului din Ucraina sunt alte motive care ar putea reduce din sumele alocate investiţiilor de către managerii şi antreprenorii respondenţi.

Profesorul Ovidiu Dîmbean-Creţa, rectorul ASEBUSS, a declarat că: "Asistăm la o creştere a apetenţei pentru inovaţie în mediul de business din România. Managerii şi antreprenorii români sunt mai curajoşi şi şi-au dat seama că nu trebuie să mai aştepte până când produsul sau serviciul nou funcţionează perfect ca să îl lanseze. Investiţia în inovaţie a fost prioritară pentru managerii şi antreprenorii români în 2023, însă incertitudinea generată de noul pachet de măsuri fiscale ar putea să mai taie din acest avânt investiţional în următorul an. Atunci când anticipează că ar putea urma perioade economice mai dificile, liderii din companiile din România îşi fac calculele şi sunt mult mai atenţi la riscuri. Iar acest lucru s-a observat încă răspunsurile la sondajul din trimestrul anterior, când planurile de noi angajări au fost îngheţate de către 44% dintre respondenţi, iar 18% au anunţat o reducere a personalului. Cel mai probabil, precauţia va fi cuvântul de ordine în bugetele de investiţii, cel puţin în următoarele 3 - 6 luni de acum încolo".

Sursa arată că rezultatele sondajului ASEBUSS din cel de-al treilea trimstru al anului 2023 confirmă ceea ce absolvenţii şi studenţii şcolii de afaceri au declarat încă din primul trimestru al anului, când peste jumătate (56%) dintre managerii şi antreprenorii din România au majorat cheltuielile alocate investiţiilor în 2023 prin comparaţie cu anul anterior. Indicele de investiţii al ASEBUSS este, începând din acest an, un studiu trimestrial realizat în rândul absolvenţilor şi studenţilor şcolii de afaceri, pentru a arăta dinamica investiţiilor realizate de manageri şi de antreprenori şi pentru a oferi o imagine complexă asupra climatului investiţional din companiile din România.

În comunicat se mai arată că sondajul a fost realizat în perioada 7 - 25 septembrie 2023 pe un eşantion de peste 100 de manageri şi antreprenori care au absolvit sau care studiază în prezent cursurile unui program de MBA oferit de şcoala de afaceri ASEBUSS. Aceştia activează în toate sectoarele de activitate şi fac parte toate promoţiile ASEBUSS de absolvenţi şi studenţi (1993 - 2023). Cei mai mulţi dintre respondenţi (55%) lucrează într-o companie antreprenorială românească, în timp ce 34% ocupă roluri de conducere în multinaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb