Asistentă din Buzău, prinsă în timp ce lua mită

Ana Felea
Miscellanea / 11 martie

Asistentă din Buzău, prinsă în timp ce lua mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, faptul că o asistentă de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală a fost prinsă în timp ce lua mită. Potrivit anchetatorilor, angajata ar fi luat 1200 de lei pentru a ajuta o persoană să-şi obţină un certificat medico-legal. Ce nu a ştiut asistenta a fost faptul că persoana de la care ia bani era un ofiţer sub acoperire, flagrantul fiind organizat după ce anchetatorii au strâns informaţii cu privire la faptele săvârşite de angajata SML.

"În data de 11.03.2024, procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. (Serviciul Operaţii şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău) au organizat şi prins în flagrant pe suspecta S.M. - asistent medical în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Buzău, în timp ce primea suma de 600 lei (a doua tranşă din suma totală de 1200 lei, prima tranşă fiind remisă în data de 06.03.2024) de la investigatorul sub acoperire autorizat în cauză, pentru ca asistenta medicală, profitând de influenţa pe care o are prin prisma profesiei, să facă demersuri pe lângă medicul legist din cadrul aceleiaşi instituţii, în vederea eliberării unui certificat medico-legal care să ateste că investigatorul sub acoperire menţionat a suferit leziuni traumatice care necesită zile de îngrijiri medicale, pe fondul unei agresiuni fizice exercitate asupra acesteia de către o altă persoană. Certificatul medico-legal solicitat urma să fie ataşat plângerii penale despre care investigatorul sub acoperire a informat-o pe asistenta medicală că intenţiona să o depună la organele de poliţie competente", transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Asistenta nu este la prima abatere. Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi mai luat atât bani, cât şi alte bunuri, promiţând să faciliteze eliberarea unor certificate medico-legale.

"În cauză se efectuează cercetări faţă de suspecta S.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, din probatoriul administrat până în prezent reieşind că suspecta a primit, în perioada 10.10.2023 - 11.03.2024, sume de bani în cuantum total de 2.300 de lei şi produse de origine animală de la diferite persoane, care au depus solicitări la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău în vederea eliberării certificatelor medico-legale. În data de 11.03.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de suspecta S.M., urmând ca aceasta să fie prezentată Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă", se arată în comunicatul emis de procurori.

Asistenta a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând ca aceasta să fie prezentată Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb