Asociaţia Pro Consumatori avertizează despre montarea pe blocuri a antenelor 5g, fără permisiunea proprietarilor

A.P.
Miscellanea / 12 noiembrie 2020

Asociaţia Pro Consumatori avertizează despre montarea pe blocuri a antenelor 5g, fără permisiunea proprietarilor

Asociaţia Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, membru fondator al Coaliţiei Stop 5G România, a lansat la data de 14 mai 2019 Campania Naţională de Informare şi Educare "Stop 5G". Prin intermediul acestei campanii se doreşte să se atragă atenţia autorităţilor statului român asupra pericolelor generate de aplicarea tehnologiei 5G în România pentru mediu, oameni şi orice altă formă de viaţă, potrivti unui comunicat de presă.

De asemenea, ei vor desfăşura acţiuni de conştientizare a consumatorilor cu privire la impactul tehnologiei 5G asupra vieţii şi sănătăţii acestora.

Astăzi, 12.11.2020, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, dl. conf. univ. dr. Costel Stanciu a participat la dezbaterea proiectului de act normativ "Codul comunicaţiilor electronice", dezbatere organizată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor unde a punctat câteva abuzuri făcute de iniţiatorii proiectului, cum ar fi:

încălcarea dreptului de proprietate privată pentru cetăţenii care locuiesc într-un bloc de locuinţe, prin imputernicirea preşedintelui asociaţiei de proprietari de a semna contractul de folosire a terasei blocului de locuinţe de către operatorii din industria telecom fără a obţine acordul proprietarilor din acel imobil în adunarea generală a asociaţiei de proprietari.

amenzile tip interval, de la 1000 lei la 5000 lei, pentru operatorii de telefonie mobilă care încalcă legea sunt insignifiante, au valoarea unor amenzi de circulaţie. APC solicită amenzi calculate ca procent din cifra de afaceri pentru operatorii din industria telecom;

proiectul de lege este cu dedicaţie pentru industria telecom, fapt ce reiese foarte clar din derogările făcute de la Legea nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii pentru această industrie, abuz prin intermediul căruia sunt discriminate alte industrii beneficiare ale Legii nr. 50/1991.

proiectul de lege oferă posibilitatea distrugerii parcurilor prin faptul că permite instalarea de infrastructură 5G în interiorul acestora, lucru care va duce la creşterea nivelului de poluare electromagnetică şi la afectarea sănătăţii copiilor şi persoanelor în vârstă care folosesc aceste spaţii verzi pentru susţinerea sistemului imunitar al acestora.

Asociaţia Pro Consumatori se află la cea de-a treia campanie naţională de informare şi educare în domeniul tehnologiilor care functionează pe baza câmpurilor electromagnetice generate de sisteme de antene specifice fiecărui tip de tehnologie de la 1G până la 5G.

Prima campanie de acest gen a fost lansată de APC în anul 2006 şi s-a intitulat "Impactul tehnologiilor bazate pe unde radio asupra sănătăţii consumatorilor". Un rezultat notabil al acestei campanii este demolarea în premieră pentru România a unui turn cu antene cu o înălţime de 65,7 metri, proprietatea companiei de telefonie mobilă Orange.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Desteapta-te romane si nu mai lasa sa te distruga acesti nemernici ca vor sa ne distruga prin imbolnavit?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb