Austriecii închiriază un apartament în castelul Schönbrunn cu aproape 5.000 de euro pe noapte

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 24 aprilie 2014

Turiştii care vor să se cazeze la celebrul castel Schönbrunn din Viena vor avea posibilitatea să o facă de la sfârşitul lunii aprilie, şi chiar dacă preţul unui apartament ajunge până la aproape 5.000 de euro pe noapte, turoperatorii cred că există şi români care vor cumpăra pachete de cazare acolo.

"Sunt câteva zeci de români care îşi permit să plătească 8-10.000 de euro pentru o noapte de cazare într-un loc inedit şi mai sunt alte câteva mii care pot plăti între 500 şi 1.000 de euro pentru o noapte de cazare. Există în România turişti pasionaţi de castele şi care au plătit între câteva sute şi câteva mii de euro pentru o noapte de cazare la castelele din Scoţia sau la cele de pe Valea Loirei din Franţa", a declarat Sorin Văduvoiu, directorul general al Perfect Tours, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri, citat de Mediafax.

Spaţiul de cazare, care are o suprafaţă de 167 metri pătraţi, este inclus pe lista reşedinţelor exclusiviste din Europa si poate fi deja rezervate de cei interesati. Apartamentul are două dormitoare, două băi, salon, sufragerie şi o chicinetă cu interioare decorate în auriu, alb şi negru, dotate cu obiecte realizate manual şi inspirate de castelul imperial.

În dormitorul principal este amplasat un pat cu baldachin, sculptat şi înconjurat de tapet nobil auriu şi încrustrat cu pietre strălucitoare. Un coridor îmbrăcat în tapet de Moire face legătura între cele două dormitoare. Masa va fi servită în salonul cu scaune îmbrăcate cu Damast-Ananas, lăcuite în alb şi decorate cu aplicaţii aurite. Uşile vechi existente au fost renovate, iar cele noi adaptate stilului clasic.

Pachetele au preţuri între 700 şi 5.000 de euro pe noapte, în funcţie de servicii. Asttfel, un pachet "Residence", care include mic dejun la Parkhotel Schönbrunn, check-in la Parkhotel cu transfer la apartament şi Shuttle-Service la Hotel costă 699 de euro de persoană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb