Autorităţile investesc 103 milioane de euro în educaţia timpurie

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 februarie 2023

Autorităţile investesc 103 milioane de euro în educaţia timpurie

Investiţiile în educaţie sunt absolut necesare pentru ca acest domeniu să poată funcţiona la cel mai înalt nivel. Ministerul Educaţiei, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a lansat apelul competitiv de proiecte pentru "Dezvoltarea serviciilor de educaţie timpurie complementare". În acest sens sunt alocate 103 milioane de euro pentru amenajarea, igienizarea şi dotarea a minimum 2 săli pentru activităţi cu copiii, achiziţionarea de mobilier, echipamente şi materiale necesare amenajării spaţiilor serviciilor complementare nou înfiinţate, achiziţionarea materialelor didactice, a hranei, precum şi a transportului pentru copii, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni şi servicii de informare, consiliere şi sprijin pentru părinţii/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul. Valoarea maximă a grantului per proiect este de 250.000 de euro (fără TVA), valoare eligibilă PNRR.

Potrivit ministerului: "Alocăm 103 milioane de euro pentru a creşte capacitatea sistemului şi a calităţii serviciilor de educaţie timpurie, de a îmbunătăţi ratele de participare, atât la nivel antepreşcolar, cât şi la nivel preşcolar, prin deservirea de până la 20 000 de copii, provenind din grupuri defavorizate. În cadrul prezentului apel, vor fi prioritizate proiectele care se vor implementa în comunităţi rurale izolate, defavorizate din punct de vedere economic sau care vizează grupuri vulnerabile de copii. Fiecare proiect va urmări înfiinţarea de servicii complementare, care să deservească de la minimum 16 copii până la maximum 50 de copii. Solicitanţii eligibili din cadrul acestui apel de proiecte vor aplica sub forma unui parteneriat stabilit la nivel local. Acesta va fi alcătuit, în mod obligatoriu, din următoarele părţi: o autoritate publică locală şi o unitate de învăţământ preuniversitar acreditată cu personalitate juridică. Parteneriatul poate conţine şi alte instituţii publice/private, conform art. 31 din HG nr. 1.604/2022, care pot face parte din reţeaua de suport profesional, în funcţie de nevoia identificată la nivel local. De asemenea, pot face parte din cadrul parteneriatului şi organizaţii neguvernamentale care se pot implica în managementul, operarea sau acoperirea totală sau parţială a activităţilor eligibile, conform cheltuielilor din prezentul ghid". Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Foarte tare! Toate familiile devind un fel de incubatoare de tfl-isti care-si doresc cu ardoare sa-si schimbe sexul.

    1. devin.. scuze

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb