Avocaţii lui Julian Assange depun plângere împotriva CIA şi Mike Pompeo

S.B.
Internaţional / 16 august 2022

Avocaţii lui Julian Assange depun plângere împotriva CIA şi Mike Pompeo

Avocaţi americani ai fondatorului WikiLeaks Julian Assange au anunţat că depun plângere împotriva Agenţiei Centrale Americane de Informaţii (CIA) şi fostului director al acesteia Mike Pompeo, pe care îi acuză de faptul că le-au înregistrat conversaţiile şi că le-au copiat conţinutul telefoanelor mobile şi computerelor, informează news.ro.

Avocaţii şi doi jurnalişti - care s-au alăturat plângerii - sunt toţi americani şi acuză CIA de faptul că le-a încălcat dreptul constituţional la protecţia conversaţiilor private şi anume cu Julian Assange, care este australian.

Ei dau asigurări că CIA a cooperat cu o întreprindere în domeniul securităţii angajată de Ambasada Ecuadorului la Londra, în care Julian Assange era refugiat la acea dată, cu scopul de a-i spiona pe fondatorul WikiLeaks, pe avocaţii acestuia, jurnalişti şi alte persoane cu care australianul intra îmn contact.

Julian Assange riscă să fie extrădat din Regatul Unit către Statele Unite, unde este acuzat de faptul că a publicat în 2010 telegrame diplomatice cu privire la războaiele din Afganistan şi Irak.

Potrivit avocatului Robert Boyle, care îi reprezsintă pe reclamanţi, aceste presupuse fapte de spionaj arată că dreptul lui Assange la un proces echitabil "a fost pătat, dacă nu redus la neant", deoarece "Guvernul cunoaşte de-acum conţinutul acestor convorbiri", le-a spus el unor jurnalişti.

"Ar trebui să fie aplicate sancţiuni, până la o respingere a acestor discuţii sau până la retragerea cererii de extrădare, în urma acestor activităţi atât de clar neconstituţionale", consideră el.

Plângerea a fost depusă de către avocaţii Margaret Ratner Kunstler şi Deborah Hrbek, şi de către jurnaliştii Charles Glass şi John Goetz.

Ea a fost depusă împotriva CIA, a fostului director al CIA şi secretar de Stat Mike Pompeo, împotriva întreprinderii în domeniul securităţii Undercover Global şi preşedintelui acesteia David Morales Guillen.

Ei acuză în plângere Undercover Global - o întreprindere cu sediul în Spania, care avea un contract cu Ambasada Ecuadorului - de faptul că a colectat informaţii, în contul CIA, de pe aparatele lor electronice, inclusiv discuţii cu Julian Assange, şi că a plasat microfoane în sediul ambasadei ecuadoriene, ale cărei înregistrări şi imagini ale camerelor de supraveghere au fost, de asemenea, trimise CIA.

Mike Pompeo "era la curent şi a aprobat" această colectare de informaţii, se arată în acest document judiciar, în care se precizează că Undercover Global a fost recrutată de CIA în 2017.

Julian Assange a făcut apel împotriva hotărârii britanice în favoarea extrădării sale în Statele Unite.

Capetele de acuzare formulate împotriva sa ar putea conduce la o pedeapsă de până la 175 de ani de închisoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb