AVOCATUL POPORULUI: ''Condiţionarea dreptului la muncă de obţinerea certificatului de vaccinare sau testare - măsură restrictivă, inadecvată''

G.U.
Miscellanea / 29 septembrie 2021

''Condiţionarea dreptului la muncă de obţinerea certificatului de vaccinare sau testare - măsură restrictivă, inadecvată''

Avocatul Poporului precizează, astăzi, că soluţiile legislative din proiectele discutate de Guvern care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare şi din centrele rezidenţiale de obţinerea certificatului de vaccinare sau de testare, cu plata testelor de către angajat, reprezintă "măsuri restrictive", fiind "lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit", transmite Agerpres.

Avocatul Poporului transmite într-un comunicat de presă că instituţia a fost sesizată în privinţa neconstituţionalităţii a două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ: proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private şi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reglementând condiţionarea exercitării dreptului la muncă al personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare publice sau private şi al centrelor rezidenţiale de obţinerea certificatului digital al UE privind COVID-19.

Potrivit ambelor proiecte de acte normative, costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor vizate, cu excepţia personalului care are indicaţie medicală pentru nevaccinare.

"Proiectul de lege (...) prevede sancţiunea suspendării contractelor individuale de muncă, respectiv a încetării de drept a contractelor de muncă, în situaţia în care perioada de suspendare cumulează 30 de zile în situaţia în care angajaţii nu prezintă certificatul digital în condiţiile prevăzute de aceste acte normative, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă (...) stabileşte interdicţia accesului în centrele rezidenţiale a personalului care nu prezintă certificatul digital sau, după caz, interzicerea desfăşurării activităţilor care presupun contactul cu persoanele beneficiare", se arată în comunicat.

Avocatul Poporului adaugă faptul că aceste soluţii legislative reprezintă "măsuri restrictive", notează sursa citată.

"Recunoscând obligaţia constituţională a statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice, Avocatul Poporului apreciază că soluţiile legislative care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare publice şi private, precum şi al personalului încadrat în centrele rezidenţiale publice şi private de obţinerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare (cu plata testelor realizată de către angajat), sub sancţiunea suspendării contractului individual de muncă, respectiv a încetării de drept a acestuia, reprezintă măsuri restrictive privind exerciţiul dreptului la muncă, al egalităţii în drepturi şi al asigurării măsurilor de protecţie socială, măsuri lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit", mai arată sursa citată.

Totodată, Avocatul Poporului susţine că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi poate fi făcută numai prin lege, menţionând că, anul trecut, Curtea Constituţională a emis mai multe decizii în care a precizat că o asemenea restrângere se poate face numai prin lege ca act normativ aprobat de Parlament, nu prin ordonanţe de urgenţă sau acte administrative.

În consecinţă, ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii nr. 55/2020 va fi neconstituţională, adaugă sursa citată, şi apreciază ca fiind "total inadecvat" conţinutul actelor normative din următoarele considerente:

- potrivit datelor oficiale furnizate, numărul persoanelor vaccinate în România este de 5.353.033 (la data de 28 septembrie 2021);

- în urma zecilor de anchete şi vizite realizate de instituţia Avocatul Poporului atât în centre rezidenţiale, în cămine de bătrâni, în centre de plasament, în centre de recuperare, dar şi în unităţi sanitare, s-a constatat un mare deficit de personal în aceste instituţii;

- costurile testelor RT-PCR sau al testelor antigen rapid sunt foarte ridicate raportat la puterea de cumpărare a cetăţenilor;

- statul nu a intervenit, ca în cazul altor state din Uniunea Europeană, în vederea creării cadrului legal pentru plafonarea preţului testelor de o manieră care să faciliteze cetăţenilor accesul la efectuarea acestora, ca măsură de protecţie anti-COVID.

Instituţia mai susţine că soluţiile legislative, în forma propusă, aduc atingere prevederii constituţionale referitoare la dreptul la muncă şi protecţie socială a muncii - consacrat de art. 41, la interzicerea discriminării pe criterii de avere - prevăzută în art. 16 alin. (1) şi art. 4 şi la încălcarea dreptului beneficiarilor din centrele rezidenţiale la măsuri de asistenţă socială - prevăzut în art. 47 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală.

Analiza Avocatului Poporului privind cele două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ a fost transmisă prim-ministrului, ministrului interimar al Sănătăţii şi ministrului Muncii şi Protecţiei sociale.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Este pt masura caracteristica pt Coloniile transformate in Lagare de concentrare, reeducare si exterminare!

    1. Corectura: este o masura caracteristica pt.......

    Bravo. Am facut si eu petitie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb