BCR lansează în premieră europeană Visa+

A.D.
Bănci-Asigurări / 4 noiembrie

BCR lansează în premieră europeană Visa+

Banca Comercială Română anunţă lansarea în premieră europeană a funcţionalităţii Visa+, care simplifică şi accelerează transferurile de bani între persoane. Potrivit comunicatului primit la redacţie, cu Visa+, clienţii BCR pot primi bani în lei, euro sau dolari, folosind doar numerele de telefon mobil, fără a mai fi nevoie de detalii bancare precum codul IBAN, nume sau număr de card.

"Visa+ marchează un nou pas important în parteneriatul nostru cu Visa, fiind perfect aliniat nevoilor clienţilor pentru transferuri de bani mai simple, mai rapide şi mai sigure. Astfel, clienţii BCR care deţin carduri Visa sunt primii din Europa care pot primi bani acum de la prieteni sau de la alte persoane care au activată această funcţionalitate, fie la BCR, fie la alte instituţii de plată din România sau din străinătate. Se activează simplu şi rapid, direct în aplicaţia George şi permite transferuri rapide în trei valute: lei, euro şi dolari. Ca premieră europeană, acest serviciu reafirmă angajamentul BCR de a inova continuu, oferind clienţilor o experienţă plăcută de utilizare," a declarat Ramona Badea, Director Produse şi Segmente Retail, Carduri & Bancassurance, BCR.

"Visa+ reprezintă o inovaţie majoră în domeniul transferurilor de bani între persoane, aducând simplitate şi o interfaţă intuitivă. Această soluţie le permite utilizatorilor să trimită şi să primească bani folosind un alias, precum un număr de telefon mobil, în loc de detalii bancare. Astfel, Visa+ facilitează transferurile între clienţii diferitelor bănci din întreaga lume, îmbunătăţind semnificativ experienţa acestora. Visa+ face parte din eforturile Visa de a inova în domeniul plăţilor digitale, oferind servicii financiare sigure şi accesibile pentru consumatori la nivel global. Confortul, simplitatea, flexibilitatea şi inovaţia constantă sunt principalele avantaje ale acestei soluţii, şi suntem încântaţi să o aducem consumatorilor români, pentru prima dată în Europa, împreună cu BCR," a declarat Anastasia Serikova, VP Visa Direct Revenue &Growth Europe, Visa.

Funcţionalitatea Visa+ poate fi activată exclusiv din aplicaţia George, în secţiunile Magazin şi Opţiuni. Este disponibilă doar între deţinătorii de carduri de debit Visa, persoane fizice, care

au activată această opţiune şi care au împlinit vârsta de 18 ani.

Cardurile eligibile pentru utilizarea Visa+ sunt cele Visa emise în RON, EUR sau USD, iar transferurile sunt disponibile indiferent de instituţia financiară care a emis cardul, având acoperire internaţională.

Fiecare număr de telefon (alias) poate fi asociat unui singur card, care va fi considerat cardul principal pentru toate transferurile de bani prin Visa+. Utilizatorii pot modifica alias-urile asociate cardului lor direct din aplicaţia bancară, inclusiv ştergerea acestora şi crearea unora noi, asigurându-se că informaţiile sunt întotdeauna actualizate.

În cazul în care cardul Visa asociat este închis, refăcut, expiră sau se modifică numele sau numărul de telefon înregistrate la BCR, funcţionalitatea Visa+ va fi dezactivată automat. Pentru

a continua utilizarea serviciului, clienţii vor trebui să reactiveze Visa+ prin aplicaţia George.

BCR nu percepe niciun comision pentru activarea şi dezactivarea Visa+.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb