Bilanţul deceselor provocate de coronavirus în China a ajuns la 1.775, iar numărul persoanelor infectate a depăşit 71.000, transmite CNN.
SUA şi-a evacuat cetăţenii de pe nava de croazieră Diamond Princess, iar alte ţări se pregătesc şi ele să-şi evacueze cetăţenii de pe navă.
Un total de 105 persoane au murit, duminică, în China, din cauza coronaviruslui, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate, aproximativ 100 dintre decese producându-se în provincia Hubei, unde se află epicentrul îmbolnăvirilor.
Alte 1.933 de cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate duminică, doar în Hubei, numărul cazurilor de îmbolnăvire fiind de 58.182.
În întreaga ţară au fost confirmate duminică 2.048 de cazuri.
Conform autorităţilor, 10.844 de pacienâi au fost trataţi şi vindecaţi.
La nivel global au fost peste 71.319 cazuri, din care 70.548 sunt în China.
Bilanţul deceselor la nivel global este de 1.775, cinci dintre ele fiind în afara Chinei, în Hong Kong, Taiwan, Japonia, Filipine şi unul în Franţa.
Guvernul SUA a evacuat peste 300 de cetăţeni americani de nava de croazieră Diamond Princess aflată în carantină în Japonia. Canada, Italia şi Hong Kong îşi evacuează şi ele cetăţenii.
1. Vot de-acasă
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2020, 01:34)
Virusul un catalizator pt. Votul digitalizat