Biocombustibilii între marketing, epuizarea resurselor şi poluarea mediului

Cerinţele europene stabilesc înlocuirea în decurs de 25 de ani a combustibilor lichizi (benzină şi motorină) cu alte forme de energie, între care biocombustibilii vor devenii principalii combustibili lichizi. Această cerinţă este pusă pe seama avantajelor de mediu conferite de biocombustibili. Chiar dacă dezvoltarea biocombustibililor trebuie susţinută ea trebuie să se facă bazându-se pe adevăruri ştiinţifice şi nu doar pe scheme de marketing care au ca şi scop profituri, dar implicit şi costuri mai mari la consumatori.

Când s-a născut industria automobilelor, petrolul şi derivatele sale nu erau utilizate pe scară largă. Prin urmare, este foarte natural ca producătorii de motoare să apeleze, printre altele, la ceea ce nu erau încă numiţi biocombustibili: Nikolaus Otto, inventatorul motorului cu ardere internă , îl proiectase să funcţioneze pe etanol. Rudolf Diesel, inventatorul motorului cu acelaşi nume, şi-a folosit maşinile cu ulei de arahide. În timpul celor două războaie mondiale, gazificatoarele au apărut rapid în ţările ocupate pentru a face faţă lipsei de motorină sau benzină. Petrolul abundent şi ieftin explică un dezinteres al industriaşilor pentru biocombustibili.

Ulterior demarării strategiei de decarbonizare au apărut mai multe generaţii de biocombustibili. Prima generaţie de biocombustibili era produsă din rapiţă, porumb, grâu, sfeclă de zahăr şi care afectează hrana populaţiei şi astfel se doreşte să fie înlocuită în present cu biocombustibil de generaţia a doua (resturi vegetale) sau generaţia a treia (produs de alge).

Carbonul emis în timpul arderii biocombustibililor (sectorul petrolier sau sectorul etanolului) provine din plante (palmier, rapiţă, porumb, grâu, lemn  etc.) care l-au fixat prin fotosinteză . Amprenta de carbon poate părea neutră şi utilizarea acestei energii ajută la evitarea emisiilor suplimentare de gaze cu efect de seră. Dar producţia acestor biocombustibili necesită muncă umană, prin urmare consumul de combustibil şi, eventual, alte produse, a căror utilizare produce şi GES. Astfel, ar fi nevoie de aproximativ 1 tonă de ulei echivalent pentru a putea produce 3 tone de diester echivalent.

Un studiu al Comisiei Europene publicat în martie 2016 şi preluat de ONG-ul Transport şi mediu arată că majoritatea biocombustibililor de generaţia I, departe de a fi virtuoşi pentru climă, emit de fapt mai multe gaze cu efect de seră decât combustibilii fosili; aceasta se referă în principal la biodiesel: 1  litru de biodiesel emite în medie 1,8 ori mai multe gaze cu efect de seră decât un litru de motorină fosilă; Mai detaliat, litrul de biodiesel produs din rapiţă reprezintă de 1,2 ori mai multe emisii decât litrul de motorină, cel produs din soia de două ori mai mult şi cel produs din ulei de palmier de trei ori mai mult. Soldul foarte negativ al uleiului de palmier se explică în principal prin schimbarea utilizării terenurilor: producţia sa este principala cauză a defrişărilor în pădurile din Asia de Sud-Est.

Într-un alt studiu publicat în Natural Resources Research , cercetătorii David Pimentel şi Tad Patzek concluzionează "că nu există niciun beneficiu energetic din utilizarea biomasei vegetale pentru a produce combustibil", după un calcul care tinde să arate că energia totală necesară pentru producerea de etanol din porumb şi pentru cea de biodiesel din soia sau floarea-soarelui este pentru fiecare dintre aceste cazuri cu 27-118 % mai mare decât  energia produsă (s-a luat în considerare şi cantităţile de energie cheltuite în fabricarea şi în timpul condiţionării, transportului şi răspândirii pesticidelor şi îngrăşămintelor , în fabricarea uneltelor agricole, de drenare, irigaţii, precum şi energia cheltuită de lucrătorii înşişi în afara muncii lor).

Arderea bioetanolului produce mai multe aldehide decât benzina, dar noxele bioetanolului sunt mai puţin toxice. Potrivit lui Mark Jacobson de la Universitatea Stanford, arderea etanolului are ca rezultat formarea de oxizi de azot şi compuşi organici volatili (COV) care contribuie la formarea ozonului, care este principalul responsabil pentru formarea smogului.

Cercetătorii caută soluţii care să împace şi capra, şi varza. Şi, cel puţin la prima vedere, inginerii de la Institutul Politehnic Worcester din Massachusetts (SUA) au descoperit o metodă prin care pot obţine biocarburant din resturile alimentare aruncate la gunoi de populaţie. 

Astfel printr-un proces de lichefiere hidrotermală prin care utilizează căldură şi apă pentru a transforma resturile alimentare într-un lichid. Procesul este foarte asemănător cu cel prin care algele sunt transformate în biocombustibil, iar cercetătorii au adăugat şi un mineral natural pentru a creşte valoarea energetică a biocarburantului cu până la 30%. 

Pasul următor este să se găsească o metodă eficientă prin care să simplifice acest proces de transformare a resturilor alimentare în biocarburant, ceea ce ar asigura o bună parte din carburantul necesar în anumite activităţi economice, dacă ne gândim că numai în România se aruncă la gunoi circa 2.5 milioane de tone de alimente anual.

Asociaţia Energia Inteligentă a lansat în anul 2022 proiectul "Stop aruncării uleiului alimentar uzat" prin care îşi propune sa crească gradul de conştientizare asupra impactului devastator pe care deversarea uleiului alimentar uzat îl poate avea asupra mediului şi să contribuie la informarea consumatorilor asupra beneficiilor pe care colectarea lui corectă le poate avea asupra vieţii noastre de zi cu zi prin creşterea calităţii apei potabile şi a aerului. Totodată, folosirea uleiului alimentar uzat în producerea de energie din surse regenerabile, va face posibilă îndeplinirea ţintelor Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon, fără a se mai apela la folosirea plantelor special cultivate pentru obţinerea biocombustibilului.

Un studiu realizat la iniţiativa Asociaţiei Energia Inteligentă privind utilizarea uleiului alimentar uzat pentru producerea de biocombustibil arată că România este abia la începutul implementării unui sistem de colectare a uleiului gătit folosit. Potenţialul său de creştere a fost estimat la 40% în sectorul profesional şi 49.000 de tone din gospodării, conform unui raport Greenea privind sistemele de colectare a uleiului uzat in Uniunea Europeană realizat în 2016. Pentru a încuraja colectarea de ulei uzat de la populaţie, o serie de companii şi organizaţii au derulat programe de colectare, prin colectori autorizaţi. În ciuda acestor iniţiative, nivelul de colectare al uleiului uzat, atât de la populaţie cât şi de la operatorii economici rămâne scăzut, impunându-se o serie de campanii de conştientizare a efectelor nocive pe care uleiul uzat îl poate avea asupra mediului şi totodată a importanţei colectării sale corespunzătoare.

Proiectul "Stop aruncării uleiului alimentar uzat" are ca şi scop creşterea gradului de conştientizare a consumatorilor casnici privind pericolele vărsării uleiului alimentar uzat în scurgerile de apă şi impactul pe care îl are acest tip de deşeu asupra mediului şi beneficiile colectării separate a uleiului alimentar uzat care se reflectă cu precădere în creşterea calităţii apei potabile şi eventual în reducerea costurilor de curăţare a acesteia, care s-ar putea regăsi în factura de utilităţi.

Totodată ne dorim iniţierea unei propuneri legislative privind adoptarea unor măsuri care privesc monitorizarea, raportarea şi răspunderea colectării uleiului alimentar uzat.

Încurajarea colectării uleiului alimentar uzat la nivel local/ judeţean în sistem separat operatori economici/ consumatori casnici, printr-un sistem îmbunătăţit, urmând modelul altor ţări din Uniunea Europeana precum Austriei şi Germaniei este de asemenea o altă ţintă a proiectului asociaţiei, în contextul în care se poate contribui astfel la atingerea ţintelor privind producerea de energie din surse regenerabile, reducerea amprentei de carbon şi îndeplinirea ţintelor naţionale de reciclare a deşeurilor ca şi contribuţie la îndeplinirea demersului tranziţiei către o economie circulară (demers care nu este doar naţional, ci şi european).