Biserica Greco-Catolică contestă rezultatele recensământului din 2011

F. A.
Miscellanea / 18 iulie 2013

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a transmis o scrisoare premierului Victor Ponta, prin care contestă, în numele Bisericii Greco-Catolice, rezultatele oficiale ale recensământului din 2011. Domnia sa i-a solicitat, pe această cale, primului ministru "explicaţii oficiale" despre modul de raportare a realităţii confesionale din România, se arată într-un comunicat primit la redacţie.

"Biserica Greco-Catolică contesta datele oficiale ale ultimului recensământ pentru că nu reflectă nici pe departe realitatea comunităţii greco-catolice din România", a menţionat episcopul Virgil Bercea în scrisoare.

Conform datelor oficiale, de la recensământul din 2002 la cel din 2011, greco-catolicii ar fi scăzut cu peste 40.000 în ţara noastră.

Episcopul a dat ca exemplu Oradea, unde, în 2002, greco-catolicii aveau o biserică şi cinci capele, iar, oficial, au fost 6.860 de credinciosi, iar, în 2011, aceştia aveau cinci biserici şi patru capele, însă, potrivit ultimului recensământ, numărul acestora ar fi de numai 5.872.

Virgil Bercea a aratăt ca "pe durata recensământului din 2011 presa a relatat situaţii concrete care confirmă că multor persoane nu li s-a trecut corect religia".

Episcopul a mai precizat că rezultatele finale au fost "prelucrate" de oficialii Statului Român. "Este inexplicabil cum, de la un an la altul, datele oficiale ale aceluiaşi recensământ arată că populaţia României a crescut cu peste 1 milion, iar numarul de greco-catolici a scăzut cu circa 10.000 persoane", a mai spus domnia sa în scrisoarea adresată premierului Victor Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb